Veșnicul Manole

Sunt un Manole, un zidar stupid,
Nu un poet ce mâzgălește foi,
În fiecare zi te bag în zid,
Dar te întorci spre seară înapoi.
Apari și nu îmi spui niciun cuvânt,
Iar înspre mine nu privești măcar,
Sunt cel mai prost zidar de pe pământ,
Ai tras în pat o linie cu var.
Aș prefera nervoasă să mă cerți
Să-mi smulgi bucăți din coama colilie,
Nu mă aștept vreodată să mă ierți,
Ci să îmi dai în tâmplă c-o mistrie.
De mâine-o vom lua de la-nceput,
Vom pregăti o roabă de mortar,
Voi pune prima piatră, te sărut,
Te pun în nișă, înăuntru, dar,
Sătul de o perpetuă durere,
Destinul implacabil îl desfid:
De data asta, goi și în tăcere
Ne vom închide în același zid…