Via dolorosa

Via dolorosa

Mă cațăr pe o scară virtuală,
Am mâini însângerate, grav rănite,
Iar la picioare-aș vrea să am copite
Ca de satir, s-ascundă talpa goală.

Îmi port spășit păcatele cumplite,
Văd în fundal cazanele cu smoală,
Mă cațăr pe o scară virtuală,
Am mâini însângerate, grav rănite.

Acuz vinovăția ca o boală
Ce antidot nu are pasămite
Și c-o rigoare pur chirurgicală…

În timp ce-ndur durerile cumplite,
Tot urc, deși durerea-i colosală,
Pe treptele schimbate în cuțite…

Mă cațăr pe o scară virtuală!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *