Un porumbel în timp ce se plimba,
Privind o râmă care se târa,
A exclamat cuprins subit de milă:
-Te văd așa de slabă, inutilă,
Cum te lungești alene pe pământ,
Umilă, fără urmă de avânt.
Și eu sunt suferind de-aceeași tară
Cumplită și în mare, similară,
Din ouăle cu plus de albumine
Eu m-am născut cu rău de înălțime
Și sunt discriminat de-al meu popor:
Deși am aripi, frică mi-e să zbor.
Așa că am ajuns, deși n-am chef,
Să stau într-un birou, pe post de șef!
-Într-adevăr, avem o tristă soartă,
E sunt o târâtoare, dar cu artă,
Ce zboară și spre marea mea rușine,
Sunt mai discriminată decât tine.
Cum nu mă deplasez pe sol deloc,
O pasăre mă ia urgent în cioc,
Un graur sau o cioară, porumbelul,
Pot foarte lesne să îmi facă felul.
Fiindcă simt că sunt amenințat,
Voi decola, adio, am plecat!
Morala1
Handicapați cu tare ancestrale,
Ocupă funcții ministeriale.
Morala 2
Sunt viermi în funcții mari ce-n mod ridicol,
Dispar în zbor, când simt că e pericol!
Morala 3
Trăim cu toții-o criză planetară,
S-a constatat, recent, că porcii zboară!

Lasă un răspuns