Îmi dau cu stângu-n dreptul, instinctiv,
Cu dreptu-n stângul mă lovesc mai rar
Și doar când am un serios motiv:
Ieșind târâș pe ușa de la bar.
Se-ntâmplă să mai sar din lac în puț,
Iar invers, mă arunc din puț în lac,
Nu dau din mâini, puterile îmi cruț
Sperând să mă salveze vreun brotac.
Mai poposesc la pomul lăudat,
Dar pomii nu mă laudă deloc,
Iar eu vindicativ, premeditat,
În sobă îi îndes și fac un foc.
Nepăsătoare văd cum apa trece,
Îmi lasă-n urmă pietre, trec și eu,
Mă-nvârt precum o moară-n vântul rece
În care toarnă clipe Dumnezeu!
Lasă un răspuns