Dojană

Îmi scoate iar ochii o cârtiță oarbă,
Ieșind pe jumate din borta de lut,
Spunând că-s miop, că nu văd în trecut,
Că n-am viitor, sunt ca firul de iarbă.

Pe ochi am un văl, o rețea de paing
Și viespi veninoase ar vrea să mă muște,
Abil travestite în dulci femeiuște,
M-atacă depresii ce vreau să le-nving.

Viclean, m-ai legat peste ochi c-un ștergar,
Mă porți pe cărări doar de tine știute,
Mă pasc provocări, erezii și bancrute,
Pendul oscilând, când precis, când bizar.

Ca struțu-n deșertul ce-ncepe să fiarbă,
Cu capu-n nisip mă gândesc ne-ncetat
Că merit să fiu pe deplin condamnat…
Îmi scoate iar ochii o cârtiță oarbă.