Fabula lăcomiei

De câtva timp, vagabonda pe stradă
Un maidanez flămând și fără coadă,
Ce zgribulit prin ploaie și prin frig
Zadarnic se gândea la un covrig.
În ziua minunată de Crăciun,
A fost luat acasă de-un om bun,
Să nu mai umble-n lume fără rost
Asigurându-i hrană și-adăpost .
Cățelul neștiind ce să mai creadă,
A dat umil din ciotul lui de coadă
Și-a început cu zel și cu emfază
Să facă voluntar în curte pază.
Lătra, că își intrase bine-n rol,
La orișicine încerca-n ocol,
Să intre nechemat sau chiar prin dos,
Primind ca bonus, drept rasplată,-un os.
Dar lacom, nehalitul de cățel,
A dat dovadă de exces de zel,
Căci pentru osul îndelung visat,
A început să latre ne-ncetat.
Ai săi stăpâni, ce-aveau și doi copii,
Ce nu puteau nici nopțile dormi,
Pe gureșul cățel l-au exilat
Și a ajuns de unde a plecat,
Să bântuie stingher prin bălării
Ca victimă a propriei prostii.

Morala 1
Când latri zi și noapte fără rost,
Finalul o să fie unul prost!

Morala 2
Când lăcomești prea tare la ciolan,
Te exilează șefii pe maidan.

Morala 3
Decât s-aștepți ciolan de la străini,
Mănâncă un cocoș de prin vecini!