Mă legăn singur cuc, într-un hamac,
Îmi sug un deget mare a frustrare,
De la picior, nu-i chip de alinare,
La card mi-a dat nevastă-mea atac.
Mă sfredelește setea c-un burghiu,
Uscată mi-este limba ca o iască,
Mi-e dor de-o damigeană de Fetească,
Sau cel puțin o sticlă de rachiu.
În ceafă simt pregnant că sunt iar scanat,
Sunt sigur că se-anunță o furtună,
Păcatele-n cascadă se răzbună,
Sentința se aude sacadat:
-Ia nu mai tremura precum aspicu’,
De ce te legeni ca o frunză-n vânt?
Coboară de urgență pe pământ
Și fugi, că iarăși plânge ăla micu’!
Lasă un răspuns