Lupul de mare

Un lup s-a plictisit de codru, de carnea grasă de mioare,
A cumpărat o mică barcă și-a devenit un lup de mare,
Lăsând în urmă o lupoaică săracă, slabă, fără dotă
Și s-a aventurat pe valuri, cu gândul să își facă flotă.
Din second-hand luă o pipă, un ponosit tricou vărgat,
Un vechi tricorn, iar pe o labă, o ancoră și-a tatuat
Și peste mări dezlănțuite a navigat cu mult curaj,
Chiar dacă nu avea cu dânsul vreun marinar sau echipaj.
A început să mânce pește ce îl vâna cu un harpon
Și își lua din porturi apă, depozitând-o-ntr-un bidon,
Iar pentru clipele când seara era lovit de nostalgie,
Avea pitită sub prelată o ladă-ntreagă de tărie.
O dată la o săptămână, punând piciorul pe uscat,
Fugea nebun ca să găsească copacul cel mai izolat,
Pe care îl uda cu sete, că îi ducea de zile dorul,
Scoțând oftaturi de plăcere în timp ce ridica piciorul.
Dar când pleca în cursă lungă și se aventura în larg,
Cum nu avea copaci în preajmă, se folosea doar de catarg,
Care legat solid de punte cu o parâmă foarte groasă,
A început după o vreme să scârțâie și să miroasă,
Iar cum barcazul plin de carii era deja îmbătrânit,
De mult prea multă „folosință”, se pare că a putrezit
Și când porni curând furtuna, cu vânturi ce loveau în vele,
S-a rupt catargul și din barcă au mai rămas doar mici surcele.
În apă a ajuns și lupul ce a avut un trist destin,
Căci după ce-a plutit o vreme, a fost mâncat de un rechin
Ce îl pândea de multă vreme, de meserie avocat,
Plătit din umbră de lupoică ce în final s-a răzbunat!

Morala 1
În viață, când îți pierzi busola, la fund o să te dai rapid,
Când craca-ți tai de sub picioare și nu ai un catarg solid.

Morala 2
Un lup, chiar dacă e de mare, cu barca plină de coniac,
Trăiește fără de nevastă, dar moare fără un copac.

Morala 3
Nici într-o gaură de șarpe și nici de evadezi pe mare,
Nu poți să scapi de o nevastă ce îți dorește răzbunare!