Am vrut mereu să mă înalț pe-o rază,
Să scot din apă luna cu prăjina,
Dar ca-ntr-un veritabil film de groază,
O mână neagră îmi stingea lumina.
Doream să mă scufund în apa clară,
Precum o barcă acostând la dană,
Dar mâna, mult mai neagră ca o cioară,
Scotea, din umbră, dopul de la vană.
Refugiat în mări de-alcool,
Cercam să uit clepsidra, calendarul
Și când priveam, abrutizat, în gol,
O mână neagră îmi umplea paharul.
M-am aruncat în somn fără hotar,
Dorind să lepăd gânduri necurate,
Iar când Morfeu mă înghițea, bizar,
O mână neagră îmi umbla pe spate.
Am vrut să-mi fac mormânt în poezie,
Ca pe-o mumie să mă-ngroape coala,
Dar când s-aștern catrene pe hârtie,
O mână neagră îmi vărsa cerneala.
M-am dus la un bordel, debusolat,
Postind aproape toată săptămâna;
Matroana, chiar din start m-a refuzat
Și m-a trimis să-mi spăl degrabă… mâna!
Lasă un răspuns