David Valentin & Teodora Pascale
,,Limbajul pe noi toți ne reprezintă.”
Când am imaginat ronsetul, logodind rigorile și virtuțile prozodice ale sonetului și rondelului care sunt, deopotrivă, rigori și virtuți expresive, l-am sortit universului liric grav, elegiac, nostalgiilor, luminilor brumate și înserărilor interioare, ignorând un lucru altminteri la vedere: capacitățile, disponibilitățile ludice ale rondelului. Și, de ce nu, dacă mă gândesc la Cecco Angiolieri, și ale sonetului. In fond, chestiune de structură interioară! Deși, la tinerețe, ucenicind pe lângă vărul Villon și magistrul Chaucer, m-am jucat și m-am răsfățat eu însumi cu viclenii și șturlubatice stihuiri în fărădehotarul baladei.
Și dacă ronsetul a găsit deja ecou în sufletul și sub peana câtorva confrați în același registru, am acum surpriza să descopăr un număr impresionat de ronsete scrise în cheie ludică de către două condeie venite dinspre lumea epigramei, dar exersate deja în asemenea consistente aventuri în ograda părinților acestuia, sonetul și rondelul: Teodora Pascale și Valentin David. Un tandem irezistibil și insolit, prepus pe dueluri pohetice, pline de ironie și ,,umor spumos ”, cum ne previne cu ,,modestie” spadasinul David:
,, Aveam umor spumos, de când mă știu”.
Ca să rămân în sistemul de referință al autorilor, bănuiesc că acesta n-a vroit a ne induce ideea că Goliat ar fi dna Pascale! Fiindcă în duelul celor doi preopinenți, în care bătălia pe teme alese presupune asalturi și riposte, de multe ori balanța înclină spre distinsa doamnă, cu reverența gentilă a spadasinului aflat sub <>, dătător, zice doamna, de slăbiciune masculină pentru sexul frumos.
Cu împăunări ale virtuților masculine și feminine, jucate și dejucate de cei doi autori, această falsă histoire d’amour poetică, ilustrând din plin virtuțile ronsetului, ne propune, în fapt, o fiziologie a comediei umane contemporane, un tratat savuros despre a fi sau a nu fi în veacul XXI.
Toate câte sunt jucate și judecate prin schimburi amuzante de replici pe ,,cestiuni arzătoare la ordinea zilei”: mediocrația, supraponderabilitatea, amorul hoinar sau liniștea casnică, primăvăratice alinturi servite, la alegere, cu ghiocei sau ghimpi și nu numai. Nimic nu scapă vigilenților muschetari: justiția implicată-ntr-ale viciului, cu viciile ei, șmecheriile sociale, arta de a urca trepte nemeritate, fătucele mass media, sirenele în traducerea ronsetiștilor, mariajele din interes între osânzoșii plini de bani și silfidele în căutare de bunăstare, amorul plătit, păpușa Barbie, toate panoramele și panaramele din ,,lumea de un cenușiu murdar” în care viețuim, cum zice Teodora Pascale – căreia îi face ecou apăsat partenerul de dialog:
,,Chiar și adevărul e bolnav,
Într-o lume fără de morav”
- internetul, inteligența artificială si lumea virtuală în care ,,nu-i loc pentru poeți”, cyborgul și păpușa gonflabilă, tot ce mișcă și ne mișcă, ne revoltă, ne amuză sau ne enervează intră în moara judecății, a persiflajului și ironiei celor doi mânuitori de floretă ligvistico-poetică.
Într-un limbaj pe înțelesul tuturor, când boieresc când plebeian, precum eroii chemați la rampă, cu picanterii chauceriene transpuse în registru balcanic dar și cu nostalgii de la belle époque, ca în adorabilul ronset cu parfum de București interbelic ,,Suflet candriu” al dnei. Pascale.
Concluzia acestui spumos turnir de inteligență și har poetic între doi oameni cultivați, posesori și posedați de limbă română:
,,Cred că în doi, femeie și bărbat
E viața mai ușor de traversat. ”
e și un răspuns subtil și de bun simț dat smintelilor care au stârnit și întrețin falsul război al sexelor într-o lume răznită și trăsnită. O lume în care ,, Sunt inutile bunul simț și școala”. Pe care doi poeți înzestrați și conștienți de necesara inutilitate a trudei lor:
,,Noi călărim pe caii lipițani,
Cu fruntea ne lovim ades de stele
Și ne scăldăm în praful dintre ele,
Zgârciții strâng în pungă gologani. ”
se obstinează să o facă mai bună:
,, În mintea noastră adunăm averi
Cuvintele, „corole de minuni”
Cu ele facem oamenii mai buni,
Noi suntem ai poemelor bancheri. ”
Conștienți, deopotrivă, de puterea irenică dar și distructivă a cuvântului, care poate fi: ,,Un lest sau chiar colacul de salvare’’ sau ,, poate fi un cal troian’’. Într-o contemporaneitate unde:
,,E azi la modă lunga vorbărie,
Minciuna cruntă, nesimțirea crasă” ,
acești bogătași cu hambarul plin de metafore, jongleuri ai vorbei apelpisite și ai ironiei mușcătoare dar, deseori, și ai duioșiei înțelepte, Teodora Pascale și Valentin David ne invită la un festin poetic trimalchionesc, spre bucuria minții și plăcerea spiritului. Să le fim părtași! Fiindcă vorba Domniilor Lor:
Limbajul pe noi toți ne reprezintă
Și ne reflectă, ca și în oglindă,
Alină astă lume suferindă,
Cuvântul este pașnic, nu-i o flintă!
El dă apartenența la o gintă
Și-n cercul vieții vrea să ne cuprindă,
Iubirea, chiar, se-ntâmplă s-o aprindă…
Cuvântul este pașnic, nu-i o flintă!
Te rog, nu trage-n el ca într-o țintă
Și nu-l disprețui – e floare rară
În tot mai strâmta oază literară…
Cuvântul este pașnic, nu-i o flintă!
Nu-i asculta pe cei plătiți să mintă:
Limbajul pe noi toți ne reprezintă.
Horia Bădescu
SUNT UN BIPED
David Valentin
Sunt un biped, nu-mi trebuie mașină,
Pot merge foarte bine pe picioare;
Un gol imens resimt în buzunare,
Sunt patru zile până la chenzină.
Chiar dacă nu-s o fire misogină,
Iubita, îmi învălui în uitare,
Căci ea trăiește pe picior mai mare.
Sunt patru zile până la chenzină.
Mai mult ca sigur, vrea-n oraș, la cină.
Flămând, cu pâine goală, șterg castronul
Și mi-am închis de-aseară telefonul:
Sunt patru zile până la chenzină.
N-am bani, nici pentr-un litru de benzină…
Sunt un biped, nu-mi trebuie mașină!
MIMOZA
Teodora Pascale
Sunt o mimoză delicată, fină,
Un accesoriu pentru cei bogați,
Nu merg pe jos, nici dacă mă rugați –
Azi, lumea o privesc din limuzină.
Provoc senzații tari, adrenalină,
Pe conștiință am câțiva bărbați,
Dar i-am uitat, de vreți să mă-ntrebați –
Azi, lumea o privesc din limuzină.
Nu am trăit mereu ca o regină,
Am dat din coate, să ajung pe tron;
Chiar de-am iubit, cândva, un pieton,
Azi, lumea o privesc din limuzină.
Palate n-am, doar bolta palatină –
Sunt o mimoză delicată, fină.
PĂCĂTOS DE SUCCES
David Valentin
Mă spovedesc la popă foarte rar,
Mai des, mătănii bat la preoteasă,
E o mimoză tânără, frumoasă;
Sunt păcătos, am bani și girofar.
Sunt cel mai de nădejde stâlp de bar,
Iar tata, un șnapan de primă clasă.
Fiind primar, mi-a dat mașini și casă,
Sunt păcătos, am bani și girofar.
Am șanse să ajung parlamentar,
S-a dat o șpagă grasă pe la centru.
Pe liste-or să mă pună, toți sunt „pentru”,
Sunt păcătos, am bani și girofar.
Mergând la preoteasă în budoar,
Mă spovedesc la popă foarte rar!
SĂNĂTATEA – PE PRIMUL PLAN
Teodora Pascale
Ce-i drept, m-am măritat din interes
Cu-n popă, să mă lepăd de păcate,
Dar am probleme mari de sănătate:
Coliva, estrogenii-s în exces.
Găsit-am antidotul și m-am dres,
Căci, vorba ceea: „Cui pe cui se scoate”,
Părintele-i bătrân și nu mai poate,
Coliva, estrogenii-s în exces.
Enoriașul are „palmares”,
Mi-a fost client și ne cunoaștem bine,
Așa, nu-ncalc valorile creștine –
Coliva, estrogenii-s în exces.
Pasională viață am ales,
Ce-i drept, m-am măritat din interes.
ÎN MINE A INTRAT UN DRAC
David Valentin
În mine a intrat un drac,
Eram de mult în conservare,
Doar cu nevoile primare…
Acum, am fluturi în stomac.
Meniu-i afrodisiac,
Privesc oglinda cu mirare:
Deși cu riduri în dotare,
Acum am fluturi în stomac.
Aș vrea la tine în iatac,
Dar n-am curaj să scot o vorbă:
Holtei, aveam doar muște-n ciorbă,
Acum, am fluturi în stomac.
Mi-e muză sticla de coniac…
În mine a intrat un drac!
PERVERTIRE
Teodora Pascale
În trup, un „înger” mi s-a instalat,
Cu el îmi beau cafeaua dimineața
Și chiar de nu vrea să-și arate fața,
Îmi pare blând și foarte devotat.
I-am spus că-mi face curte un bărbat
Și a răspuns: „Perfect. Trăiește-ți viața!”
Sunt măritată, dar i-ascult povața,
Îmi pare blând și foarte devotat.
Cum și iubitul meu e posedat,
Ne întâlnim în patru, putem spune,
Iar „îngerașul” meu, deși tăciune,
Îmi pare blând și foarte devotat.
E incredibil ce s-a întâmplat:
În trup, un „înger” mi s-a instalat!
SUNT UN NOROCOS
David Valentin
Am mult noroc, ce mai la deal, la vale:
Deși n-am câștigat la loterie;
Atârn potcoave în sufragerie,
Aștept să-mi iasă mâțe negre-n cale.
Vecinele îmi dau intens târcoale,
Dar n-am de gând să-mi iau, curând, soție;
Mi-am tatuat trifoiul pe chelie,
Aștept să-mi iasă mâțe negre-n cale.
Cunosc vreo două, ce mă bagă-n boale:
O blondă, cu balcoane primitoare
Și o brunetă, ce e taxatoare…
Aștept să-mi iasă mâțe negre-n cale.
Cum soții lor sunt două matahale,
Am mult noroc, ce mai la deal, la vale!
AFACERE BETON
Teodora Pascale
Am pentru tine-afacerea beton,
De spui că-ți dă norocul pe răscoale
Și nu ești, precum pari, un coate-goale:
Să vinzi totemuri anti-ghinion.
Împarte-le, nu fi un harpagon,
Să aibă toți acces la „trufandale”
Și buzunare pline de parale:
Să vinzi totemuri anti-ghinion.
Să-și cumpere bolizi și avion,
Poziții în partid și doctorate
Și să le dea justiția dreptate:
Să vinzi totemuri anti-ghinion.
Vor cumpăra destui, că-i de bonton –
Am pentru tine-afacerea beton!
REȚETA SUCCESULUI
David Valentin
Aș vrea să te apuci și tu de treabă,
Să mai renunți la chestii inutile,
Ba poți scăpa de douăzeci de kile…
De te apuci să cari beton c-o roabă.
Afaceri poți să vinzi la cine-ntreabă,
La tipi cu înclinații mercantile,
Chiar poți avea mașini, pământuri, vile,
De te apuci să cari beton c-o roabă.
Nu ai să faci avere la tarabă,
Vei fi cuprinsă, inerent, de stres:
Dar ai avea un garantat succes,
De te apuci să cari beton c-o roabă.
Deși interesată și cam snoabă,
Aș vrea să te apuci și tu de treabă!
FEMEIA DE AUR
Teodora Pascale
Am douăzeci și patru de carate,
Iar tu mă vrei asemeni unei sclave,
Să îți muncesc și să-ți livrez carboave?
Nu am de gând să car bărbați în spate!
Pretenții ai, observ, nenumărate,
De la femei robuste sau firave,
Ești Casanova sau ai chef de snoave?
Nu am de gând să car bărbați în spate!
Relația ar merge ca pe roate,
De-mi spui că sunt golemul tău de aur
Și vrei să fii al vieții mele faur…
Nu am de gând să car bărbați în spate!
Dovezi de-amor ți-aș da, nenumărate:
Am douăzeci și patru de carate!
CARATE ȘI KARATE
David Valentin
Karatele pot fi un stil de viață,
În cea mai pură formă japoneză;
E modul elegant să dai în freză…
Prudent, prefer să am femeia-n față.
Cu gheare ascuțite se răsfață,
Se-ntinde, lasă urme pe dormeză.
În noaptea neagră, după o chermeză…
Prudent, prefer să am femeia-n față.
Se-ntâmplă să mai fac o boroboață,
Să uit ca sticlei pline să-i pun dopul,
Din spate, să-ncasez în țeastă mopul…
Prudent, prefer să am femeia-n față.
Gândesc, învinețit, de dimineață:
Karatele pot fi un stil de viață?
ARTISTA
Teodora Pascale
Am apărut pe astă lume tristă,
Țipând mai rău ca stolul de becațe,
Tăceam doar când eram luată-n brațe,
Iar mama-a spus că-s bună de artistă.
M-am angajat, de probă, conțopistă;
Am renunțat, când secretare hoațe
Mi-au pus în cârcă false boroboațe,
Dar mama-a spus că-s bună de artistă.
Am dat la teatru și am fost pe listă,
Acum joc roluri foarte importante:
Subrete, vampe și statui vivante…
Deh, mama-a spus că-s bună de artistă!
Din când în când mai ud câte-o batistă,
C-am apărut pe astă lume tristă.
FĂRĂ ILUZII
David Valentin
Aveam umor spumos, de când mă știu,
Cu vocea mea de bas, eram faimos,
Dar într-o zi nefastă, cam nervos,
Chirurgul m-a tăiat c-un bisturiu.
La cap, un popă, cu un anteriu
Și-o asistentă mă priveau duios;
Un cioclu-mi da târcoale-alunecos…
Chirurgul m-a tăiat c-un bisturiu.
Mă scuturam de râs, era hazliu,
Dar veselia s-a schimbat în jale,
Căci numai cu o palmă, mai la vale,
Chirurgul m-a tăiat c-un bisturiu.
Mi-e vocea de copil, dar încă-s viu…
Aveam umor spumos, de când mă știu.
PANACEU
Teodora Pascale
Bărbații au la mine slăbiciune:
Se plâng că le-aș induce dependență
Când nu sunt folosită cu prudență –
Că-s panaceu, adesea mi se spune.
De au frisoane-s prima opțiune,
Ce le scurtează din convalescență,
Îi remontează și le dă potență –
Că-s panaceu, adesea mi se spune.
Ce tura-vura, sunt o bunăciune,
Apar și la TV, sub alte nume,
De prețul meu scăzut se fac și glume…
Că-s panaceu, adesea mi se spune.
Sunt Aspirina – noua versiune –
Bărbații au la mine slăbiciune.
PANDEMIE DE POEZIE
David Valentin
La băi de sulf, în vană, la Govora,
M-a apucat o criză de demență:
Ca din senin, cu multă violență,
Dădeam din mâini și recitam, cu ora.
Eram deja teroarea tuturora,
Au fost aduși jandarmii, de urgență
Și-un psihiatru, plin de competență.
Dădeam din mâini și recitam, cu ora.
În jurul meu dansau cu toții hora,
Se anunța o nouă pandemie,
Căci toți s-au infectat cu poezie:
Dădeau din mâini și recitau cu ora.
Am înghițit pastila „Teodora”,
La băi de sulf, în vană, la Govora.
VISE DE NOAPTE
Teodora Pascale
Boleșnița s-a-ntins și-n Bora-Bora:
Își cumpără bogații editură,
Renunță la femei și vor lectură –
O fi cumva efectul „Teodora”?
La Parlament, le pasă tuturora,
Pompează fonduri grase la Cultură
Și-s mai atenți când scot ceva pe gură –
O fi cumva efectul „Teodora”?
Din locul său vremelnic, de la prora,
Spășit, un Președinte-și cere scuze
Că ani întregi și-a tras, pe turtă, spuze –
O fi cumva efectul „Teodora”?
Împarte-le pastila tuturora –
Boleșnița s-a-ntins și-n Bora-Bora.
DE IEPURI SE VORBEȘTE
DOAR DE BINE
David Valentin
De iepuri se vorbește doar de bine,
Sunt Don Juani, dar în miniatură,
Nu ca bărbații, numai buni de gură,
Pretinși roboți, cu forme masculine.
Pătrate au pe burți elefantine,
Dar peste tot, pretind că țin o cură,
Cu vin, palincă din belșug, friptură,
Pretinși roboți cu forme masculine.
Se laudă că sar în curți străine,
Cu-amante, secretare devotate,
Dar bateria-i moartă, din păcate…
Pretinși roboți cu forme masculine.
Bârfiți sunt pe la colțuri, de vecine…
De iepuri, se vorbește doar de bine!
SECHELE POST PANDEMIE
Teodora Pascale
Ai fost exorcizat pe îndelete,
Degeaba, cu masaje corporale,
„Rondeluri”, „Fabule cu trei morale” –
Tu recitai: „Florete și sonete”.
Ți-au pus, la cap, o carte de pamflete
Și trei de epigrame, colosale,
Să încetezi să faci istericale –
Tu recitai: „Florete și sonete”.
Ți-au oferit, pe post de amulete,
Călugărițe de la mânăstire,
Dar nici un semn de însănătoșire –
Tu recitai: „Florete și sonete”.
Pe viață vei rămâne-așa, poete…
Ai fost exorcizat pe îndelete!
EXORCIZARE
David Valentin
Legat de pat, la mâini și la picioare,
Dorind să scoată diavolul din mine,
Pe coate și genunchi, vreo trei blondine
Din carte, îmi citesc nerăbdătoare.
Fereastra e deschisă, e răcoare,
Legat sunt cu cătușe rozosine,
În timp ce mă droghează, trei feline,
Din carte, îmi citesc nerăbdătoare.
Sunt păcătos și nu mai am scăpare,
Intoxicat cu fabule mortale;
Trei nimfe, nesătule, imorale,
Din carte, îmi citesc nerăbdătoare.
Ciudat, îmi e dorința tot mai mare…
Legat de pat, la mâini și la picioare.
CĂLĂU SAU VICTIMĂ?
Teodora Pascale
N-ai cum să scapi, cu mâinile legate,
Deci vei primi a nimfelor ofrandă,
Spunându-ți că o mică sarabandă
Se încadrează în normalitate.
Te giugiulesc în timp ce stai pe spate,
Bucate savuroase îți comandă,
Iar faptul că-ți dă-n cărți și o pirandă,
Se încadrează în normalitate.
Că „găzduiești” în tine-o entitate
Ce pare însetată de cultură
Și bei și tu, de-o iei pe arătură,
Se încadrează în normalitate.
Doar bietul demon, ca un rob, se zbate –
N-ai cum să scapi, cu mâinile legate!
SUNT CA UN TANC CU ȚEAVA RUGINITĂ
David Valentin
Sunt ca un tanc cu țeava ruginită,
Ce a rămas acuma de prisos;
Pe burtă, e blindajul tot mai gros,
Motorul, însă, tot se mai agită.
Turela e pleșuvă, peticită,
Tanchistul, seara, bea rachiu vârtos,
Se rupe o șenilă, pică jos,
Motorul, însă, tot se mai agită.
Apare o tanchetă, o ispită,
Aș vrea s-o remorchez, la braț, pe drum
Și chiar de-mi scoate țeava nori de fum,
Motorul, însă, tot se mai agită.
Cum motorina-i scumpă, prohibită,
Sunt ca un tanc cu țeava rugită.
DE-AI FI…
Teodora Pascale
De-ai fi un tanc, aș fi o bicicletă,
Frumos cambrată, gata de plimbare;
Cu două roți, ghidon, apărătoare,
Poți circula oriunde pe planetă.
De m-ai lua cu tine pe banchetă,
Te-aș însoți cu drag prin lumea mare;
Cu gândul pașnic, nu de înarmare,
Poți circula oriunde pe planetă.
Îmi place prezentarea ta completă,
Ești piesă veche și de calitate,
Dotat cu multă sensibilitate:
Poți circula oriunde pe planetă!
Sunt doar femeie, uneori poetă,
De-ai fi un tanc, aș fi o bicicletă.
ROATA SPARTĂ
David Valentin
Când pe un drum pietros se poticnește
Și pielea se lipește de ciment,
Visând un petec cald, ca pansament,
O roată spartă, totuși, se rotește.
Debusolat și ceasul șovăiește,
Furând secunde cinic și absent,
Cadranul e crăpat, dar, insolent,
O roata spartă, totuși, se rotește.
Din rană simt cum sângele țâșnește,
E-n grevă SMURD-ul, dau un telefon,
Se-aude doar cum geme-un patefon,
O roata spartă, totuși, se rotește.
Nici moartea, astăzi, nu se mai grăbește…
Când pe un drum pietros se poticnește.
ROATA VIEȚII
Teodora Pascale
Chiar dacă multe ai de oferit
Și știi să te învârți prin astă lume,
Făcând și cheag, având și bun renume,
Pui stop, când roata vieții s-a oprit.
Chiar de ajungi savantul emerit
În glorie, cu sute de volume,
Ce poate omenirea să îndrume,
Pui stop, când roata vieții s-a oprit.
Chiar dacă-n dragoste ești împlinit
Și nu ai peticit-o niciodată,
Purtând în inimă aceeași fată,
Pui stop, când roata vieții s-a oprit.
Cobori în tină gol, cum ai venit,
Chiar dacă multe ai de oferit.
ÎN BAIE, AȘEZAT, MĂ TAI CU LAMA
David Valentin
În baie, așezat, mă tai letal,
În mâna dreaptă îmi lucește lama,
Înjur pe Iliescu și Obama…
E viața o scursură de canal.
Mă urmărea succesul colosal,
Sub steaua fastă mă născuse mama,
Dar totul s-a sfârșit, se joacă drama…
E viața o scursură de canal.
M-a sărutat o damă la un bal
Și am simțit când ne luase flama,
Că e „dotată” în exces infama…
E viața o scursură de canal.
Azi, o să-mi tai doar părul inghinal…
În baie, așezat, mă tai letal!
VIAȚA E AȘA CUM ȚI-O FACI
Teodora Pascale
Destinul meu a fost promițător:
Eram în misiune, pe la mare,
Vindeam porumb, semințe, de gustare,
Și cred c-am prins norocul de picior!
Un tip m-a abordat, seducător:
„Dăcât s-o arzi ca fraiera, la soare,
Te duc io la Dubai, animatoare,
Că crez c-ai prins norocul dă picior!”
Mi-a spus că-i dealer și un pic actor –
Pe loc, i-am dat și eu o lămurire:
„Sunt polițistă sub acoperire
Și cred c-am prins norocul de picior!”
În palmares e primul infractor –
Destinul meu a fost promițător.
FEMEIA, CALMĂ, RONȚĂIA SEMINȚE
David Valentin
Femeia, calmă, ronțăia semințe,
În bar, sorbind cafeaua la o masă,
Avea doi ochi smoliți, era frumoasă,
Iar trupu-i radia necuviințe.
Mi s-au aprins ascunse năzuințe,
Bujia-mi da scânteie în chiulasă,
Că nu era nici slabă, dar nici grasă,
Iar trupu-i radia necuviințe.
N-au trebuit prea multe stăruințe,
Cu două-trei coniace, a cedat:
Un prim sărut și am ajuns în pat,
Iar trupu-i radia necuviințe.
În timp ce sufăr, ros de neputințe,
Femeia, calmă, ronțăia semințe!
INVAZIE DE TERMITE
Teodora Pascale
De întâlnești termita lucrătoare,
Și-o lași, te roade la agoniseală,
Apoi, tot ea îți cere socoteală:
Femeia este o devoratoare.
Se crede cea mai bună jucătoare,
La păcănele nu-și dă osteneală,
Ci-n Cazino, pe miză colosală:
Femeia este o devoratoare.
Mieroasă e și împăciuitoare
De ești edilul șef la primărie –
Ea roade, tu ajungi la pușcărie:
Femeia este o devoratoare.
Când pleacă, gol rămâi, ca-n scăldătoare –
De întâlnești termita lucrătoare.
FABULĂ RETRO
David Valentin
Chiar la Fontaine, un tip pestriț la fiere,
Deși o lăuda că-i pozitivă,
Fiind doar amatoare de colivă…
Nicicând, furnica n-o să facă miere.
La fel se-ntâmplă și cu o muiere,
La început e calmă, concesivă,
Apoi, treptat, devine posesivă.
Nicicând, furnica n-o să facă miere.
Sărac lipit, cu gânduri austere,
Abandonând iluzii și visare,
Acuma-s c-o albină lucrătoare…
Nicicând, furnica n-o să facă miere.
S-a ars cumplit și suferea-n tăcere,
Chiar la Fontaine, un tip pestriț la fiere!
TEORIA RELATIVITĂȚII
Teodora Pascale
Bărbatul este o necesitate,
Ca un breloc, ce însoțește cheia
Și se transformă în ce vrea femeia –
O chestie de… relativitate!
Atâta doar, că el le-ar vrea pe toate:
Că-i blondă, brună, de-i aprind scânteia,
Rescrie de la capăt odiseea –
O chestie de… relativitate!
Trăiește el și în captivitate
Sau căsnicie, însă dă să zboare
Când simte, brusc, un dor de vânătoare –
O chestie de… relativitate!
Când ai rămas cu buzele umflate,
Simți că bărbatul e necesitate.
NICI EINSTEIN NU A FOST
AȘA DE PROST
David Valentin
Chiar și femeia-n lume are-un rost,
Ea este condimentul din friptură,
E foarte relativ ce bagi în gură,
Nici Einstein nu a fost așa de prost.
Cu ea uiți traiul pașnic și anost
Și totul se transformă-n aventură:
Cu soața-n casă, cu vecina-n șură…
Nici Einstein nu a fost așa de prost.
Dar tot ce-i bun, în viață, are-un cost,
Iar timpul se contractă, ia viteză,
Poți foarte lesne să o iei în freză…
Nici Einstein nu a fost așa de prost.
Păcat, că totuși, nu mai sunt ce-am fost…
Chiar și femeia-n lume are-un rost!
MUTANTELE
Teodora Pascale
„Femeia te coboară, te ridică”
Și trebuie s-arate într-un fel
De vrea să-i pui pe deget un inel:
Să aibă trup de amforă antícă.
De-și pune sâni siliconați nu strică
Și-n buze să își injecteze gel;
Va fi un atentat la portofel
Să aibă trup de amforă antícă.
Cunosc și eu o astfel de amică,
Ce a primit subvenții de la „foști”
Și s-a „tunat” de n-o mai recunoști,
Să aibă trup de amforă antícă.
Acum, și s-o privești îți este frică…
Femeia se coboară, se ridică.
PĂTRATE VREAU PE ABDOMEN
David Valentin
Pătrate vreau să am pe abdomen,
În loc de celulită, colăcei;
Cum ocolit de-o vreme-s de femei,
Mă simt de parcă m-a lovit un tren.
Lipsit total de stimul androgen,
De sol, mi-s prinse tălpile cu clei,
Aș vrea s-arunc în foc vreo zece piei…
Mă simt de parcă m-a lovit un tren.
C-un pixul, dar cu gândul la Eden
Pe burta goală-mi desenez pătrate;
Efortul e zadarnic, din păcate…
Mă simt de parcă m-a lovit un tren.
Chiar dacă au o doză de obscen,
Pătrate vreau să am pe abdomen!
IFOSE DE POET
Teodora Pascale
În ochii damelor ești preferatul
Când le dedici, șarmant, câte-un catren,
Le „deraiezi”, dispari pe la refren
Și treci prin viață ca acceleratul.
Poet ca tine n-a văzut Banatul,
Te plac, te abordează cu antren,
Se-agață ca vagoanele de tren,
Dar treci prin viață ca acceleratul.
Degeaba azi pozezi în „afectatul”,
Un ins bătrân și foarte însurat,
Ca un vagon retras, dezafectat…
Tu treci prin viață ca acceleratul.
Hai, nu mai face pe nevinovatul:
În ochii damelor ești preferatul.
PE LINIE MOARTĂ
David Valentin
Chiar dacă am memoria precară
Și suflu greu, ca o locomotivă,
Cu mare apetență la colivă,
Pe-o linie am fost uitat, în gară.
Am ruginit din toamnă până-n vară,
Pistonul face-o cursă depresivă;
Aș vrea să fiu resuscitat de-o divă,
Pe-o linie am fost uitat, în gară.
Mai vreau să schimb macazul doar o seară,
S-arunc departe peticita piele
Și, fluierând, să mai străbat tunele,
Dar ruginit, am fost uitat în gară.
Vă rog, să nu mă faceți de ocară,
Chiar dacă am memorie precară!
IUBIREA, CU EFECT DE KRIPTONITĂ
Teodora Pascale
Ești Superman, femeile scanezi:
Desúuri, forme, calități, defecte
Și ale caracterului aspecte,
Secretele intíme devoalezi.
Îți râzi în barbă când le studiezi,
Știi cum trudesc să pară-a fi perfecte,
Cum, pentru-a te seduce, fac proiecte…
Secretele intíme devoalezi.
Și totuși, una-n inimă păstrezi,
Tânjești s-o ai prietenă, iubită,
Riscând privirea ei de kriptonită…
Secretele intíme devoalezi.
Să urci în trenul vieții ei, cutezi –
Ești Superman, femeile scanezi.
SUPERMAN
David Valentin
Femeile expun la aparat,
Pot spune, pentru mine n-au secrete,
Oricât ar fi de-ascunse și discrete,
Un organism, extrem de complicat.
Observ când au toxine la ficat,
Un cord mărit, culoarea la șosete;
Le pipăi sânii mari, pe îndelete…
Un organism, extrem de complicat.
Mai văd de câte ori au înșelat,
De au amanți, când fac sau nu fac sex,
Femeile-s interesant complex,
Un organism, extrem de complicat…
Sunt doar radiolog, un tip versat,
Femeile expun la aparat!
FEMEILE
Teodora Pascale
Femeile sunt mari necunoscute:
Chiar de ai scaner, ochi cu raze X,
Când pun armura, gata, ai dat chix,
Nu le rezolvi nici pân’ la senectute.
Știi doar că de pe Venus sunt căzute:
Cu chakre, punctul G – un dublu mix,
Par uneori sărite de pe fix,
Nu le rezolvi nici pân’ la senectute.
Se-ntâmplă, rar, de sunt satisfăcute,
Să îți permită chiar să le răsfeți;
Cu apă rece vezi să nu te-mbeți,
Nu le rezolvi nici pân’ la senectute.
Iubește-le, de asta sunt facute!
Femeile sunt mari necunoscute.
LEGEA TALIONULUI
David Valentin
Femeile, având majoritate
Și în cămin, ba chiar mai nou, la vot,
Într-un mascul, doresc doar un robot,
Să care, vrând-nevrând, poveri în spate.
Rujate, din belșug siliconate
Și neavând desúuri sub capot,
Pot lesne să convingă un ilot
Să care, vrând-nevrând, poveri în spate.
Îmbătrânind, cu fețele ridate,
De omul „bun la toate”, părăsite,
Le vezi la piață că sunt nevoite
Să care, vrând-nevrând, poveri în spate.
Așa rămân cu buzele umflate,
Femeile, având majoritate!
ARTA CERE SACRIFICII
Teodora Pascale
Or fi și astfel de femei – eu nu-s!
Te-aștept cu supă de cocoș, fierbinte,
Cu poale-n brâu, sumară în veșminte,
Să-ți demonstrez că te ador nespus.
Chiar sufletul pe tavă mi l-am pus
(Cu piept cu tot!) să vezi că sunt cuminte,
(Mă jur pe ale soților morminte!)
Să-ți demonstrez că te ador nespus.
În viața ta frumosul am adus
Și lupt să mă păstrez seducătoare,
Desigur, cu a ta sponsorizare,
Să-ți demonstrez că te ador nespus.
Eu nu-s o profitoare, ți-am mai spus,
Or fi și astfel de femei, eu nu-s.
ÎMI CAUT DE URGENȚĂ BODYGUARD
David Valentin
Îmi caut de urgență bodyguard,
Sunt în pericol existențial;
Mă las, rapid, să fiu luat de val
Și nimeresc cu oiștea în gard.
Chiar înrolat sub un măreț stindard,
Simbolizând un crez monumental,
Fiind naiv cu ochelari de cal
Tot nimeresc cu oiștea în gard.
Alerg cu salturi lungi, ca de ghepard,
Mi-e sufletul cicatrizat de frici,
Am vrut s-ajut, la greu, vreo doi amici
Și-am nimerit cu oiștea în gard.
Plin de cucuie, m-am jurat că-i ard…
Îmi caut de urgență bodyguard!
PRIETENA LA NEVOIE SE CUNOAȘTE
Teodora Pascale
Așa pățesc, de văd un tip drăguț,
Mă las în voia marelui hazard;
Tu dai, timid, cu oiștea în gard,
Eu cad, în schimb, din lac direct în puț.
Te vreau, e adevărul gol-goluț,
Chiar de nu ai în cont un miliard,
Dar ești viril precum un leopard…
Eu cad, în schimb, din lac direct în puț.
Nu-ți mai ascunde capul, ca un struț,
Te apăr, știu figuri de karatist,
Deviza mea e „Haștag și rezist”
Dar cad, în schimb, din lac direct în puț.
În pat, te rog, nu-mi cere să te cruț…
Așa pățesc, de văd un tip drăguț.
VREME SCHIMBĂTOARE
David Valentin
Am fost frumos, precum o zi de vară,
Cu soare cald sau cerul înnorat;
Cu oiștea în gard nu am mai dat,
Căci sunt deștept, acum o dau în bară.
M-a vizitat Ilie într-o seară,
În carul său, vizibil turmentat,
Cu fulgerul, chiar, m-a amenințat,
Căci sunt deștept, acum o dau în bară.
Nu vreau s-ajung a satului ocară,
Cu damele-s acuma mai prudent,
Le chem mai rar și în apartament,
Căci sunt deștept, acum o dau în bară.
Mă bântuie o sete de Sahară…
Am fost frumos, precum o zi de vară!
SECETĂ DE SFÂNTUL ILIE
Teodora Pascale
Frumosule, ai un instinct gregar –
Chiar însetat de vinuri turburele,
De chefuri cu femei și cu manele,
Abține-te să nu calci strâmb, măcar.
Amicul tău, cinstit în calendar,
Ilie – cel cu ploaia-i pus pe rele,
A răsturnat căruța lui de stele…
S-a abținut să calce strâmb, măcar.
Dă fuga în biserici, la pangar,
Ia lumânări și pe la sfinți le-aprinde,
Că-i vai de pielea ta, de te voi prinde!
Abține-te, să nu calci strâmb, măcar.
De mă stârnești, voi fi ca un viespar…
Frumosule, ai un instinct gregar.
APICULTURĂ
David Valentin
Am zece stupi și-o viață agitată,
Sunt veritabil animal de pradă,
Cu feromoni dansând în cavalcadă.
Albinele înțeapă doar o dată.
De-al lor venin mi-e pielea iritată,
Mă plâng vecinii când mă văd pe stradă,
Eu jubilez. Chiar dacă-s o grămadă,
Albinele înțeapă doar o dată.
Ilie tună-n ceruri, deodată,
E arșiță, insectele par bete,
În stup, în pat, cu ace sau florete,
Albinele înțeapă doar o dată.
Azi a intrat și-o viespe în poiată;
Am zece stupi și-o viață agitată!
NEXT LEVEL – VIPERA
Teodora Pascale
Și vipera cu corn e-n vogă, iar,
Se unduiește-n drum – o târâtoare!
Ți se încolăcește de picioare,
Îți dă senzația că ești un armăsar.
N-ai cum s-o încadrezi într-un tipar,
Te-atrage, dar îți pui o întrebare:
E tandră, sau vrea doar să te omoare?
Îți dă senzația că ești un armăsar.
Veninul ei e sexi, literar,
Ți-l picură, precum o poezie,
Amestec de eres și fantezie,
Îți dă senzația că ești un armăsar.
Să te declari imun e în zadar,
Când vipera cu corn e-n vogă, iar.
ALERGIC LA VENIN
David Valentin
O viperă e pe nedrept blamată,
Ea stă pe după pietre, în copaci
Și mușcă doar de vrei să o ataci…
Femeia are limba bifurcată.
E sinuoasă și catifelată,
Te-mbie negreșit să o dezbraci,
Dar ți-ar întinde pielea pe araci…
Femeia are limba bifurcată.
Cu inima pe veci îndoliată,
Am renunțat la dulcele venin
Și mă tratez cu antiviperin…
Femeia are limba bifurcată.
De oameni, în natură protejată,
O viperă e pe nedrept blamată.
O, TEMPORA! O, MORES!
Teodora Pascale
Priviți ca entități superioare
De vechii greci ori chiar de faraoni,
Femele-cobre ori masculi-pitoni
Au azi statut de simple târâtoare.
Femei ce-au fost, cândva, seducătoare
Și au făcut din regi niște bufoni,
Crezându-se ai statului piloni,
Au azi statut de simple târâtoare.
„Oculții lumii”, ce-au condus popoare
Prin hoți, ce și-au scos țara la mezat
Și mâinile cu sânge și-au pătat,
Au azi statut de simple târâtoare.
Destui nebuni s-au vrut, cu disperare,
Priviți ca entități superioare.
ÎN LUME SUNT SCHIMBĂRI CE N-AU EGAL
David Valentin
În lume sunt schimbări ce n-au egal,
Căci mândri tauri fi-vor boi caduci,
Bărbații, veritabili eunuci,
Iar prostul crede că e genial.
Afonii cer succesul epocal,
Un țintirim se leapădă de cruci,
Vor vulturii să fie guguștiuci,
Iar prostul crede că e genial.
Un general vrea ani de caporal
Și să trăiască iar din amintiri,
Ar renunța la bani și la măriri…
Iar prostul crede că e genial.
Am părul alb și ochelari de cal…
În lume sunt schimbări ce n-au egal!
CU SUSUL ÎN JOS
Teodora Pascale
E plină lumea de cercopiteci –
Stau atârnați în pom, cu susu-n jos,
Se scarpină, cu mult tupeu, în dos
Și nu ar frecventa biblioteci.
Spre ei nu te înalți, ci te apleci,
Au caracter parșiv și găunos,
Susțin că cei din jur sunt de prisos
Și nu ar frecventa biblioteci.
Ei știu mai bine duda cum s-o freci –
Că-s înrudiți cu politicieni –
Se vor stilați, da-s niște grobieni
Și nu ar frecventa biblioteci.
Pe ăștia nu ai cum să-i schimbi, în veci!
E plină lumea de cercopiteci.
SPECII MUTANTE
David Valentin
Sunt animale cel puțin ciudate
În labirintul junglei, pe poteci,
Degeaba spun că sunt cercopiteci,
Când ei, de fapt, sunt capete pătrate.
Se cațără cu zel și dau din coate,
Iar în tupeu nu poți să îi întreci;
Se dau rotunzi, ai zice că-s berbeci,
Când ei, de fapt, sunt capete pătrate.
Se-nvârt în niște cercuri rău famate,
Trăiesc ca Yeti pe-un picior imens,
Strâng bani peșin, în conturi, fără sens,
Când ei, de fapt, sunt capete pătrate.
N-au tată și nici mamă, din păcate…
Sunt animale cel puțin ciudate!
AI NOȘTRI MONȘTRI
Teodora Pascale
Tu știi ce spui, sunt capete pătrate,
Atrase în triunghiuri conjugale,
Cu oscilații sinusoidale,
Ce de hazard se lasă combinate.
Gândesc cu oarece dificultate,
Seduși de amănunte triviale,
Având probleme comportamentale,
Ce de hazard se lasă combinate.
Ei sunt aceia ce împart dreptate
Și-n Occident se duc să pupe fese,
Uitând de ale țării interese,
Ce de hazard se lasă combinate.
În lumea asta, toate-s deformate –
Tu știi ce spui, sunt capete pătrate!
RUPEREA PISICII
David Valentin
Aleșii umblă des cu fofârlica,
Au capete în colțuri ascuțite
Și vile, yachturi, conturi burdușite,
Dar nu pot rupe, decisiv, pisica.
Mă chinuie și fierea și vezica,
Iar pulsu-mi crește brusc, pe negândite,
Când văd că ei, formal, sunt la cuțite,
Dar nu pot rupe, decisiv, pisica.
I-aș împușca cu glonțul și alica
Și în viscere i-aș lovi cu cotul,
Căci sunt hulpavi și-n șpăgi își bagă botul,
Dar nu pot rupe, decisiv, pisica.
Chiar dacă nu îi duce bibilica,
Aleșii umblă des cu fofârlica.
REAL SAU VIRTUAL?
Teodora Pascale
Să uiți de lumea fadă, găunoasă,
Ai vrea s-o iei la trap, spre larga zare,
Dar stai și te-aciuezi, din întâmplare,
Pe feisbuc, ce-ți devine-a doua casă.
Acolo de nimica nu-ți mai pasă,
E loc de confesări și defulare,
Îți faci amici, înveți să faci mâncare,
Pe feisbuc, ce-ți devine-a doua casă.
Singurătatea, dacă te apasă,
Oferta de feline-i variată,
Îți sar spontan în poală, de îndată,
Pe feisbuc, ce-ți devine-a doua casă.
E doar o plăsmuire, dar frumoasă
Și uiți de lumea fadă, găunoasă.
PISICA NECHEMATĂ
David Valentin
Apare iar pisica, nechemată,
Indiferent că-i noapte sau e zi,
Sensibilă-i la vers și poezii,
Atunci când este tandru mângâiată.
Închide ochii, dar e încordată,
Cu gândul la bărbat și la copii,
Dar poți, în ea, leoaica s-o învii,
Atunci când este tandru mângâiată.
Când cască, pare dezinteresată,
Dar fii atent de vrei să o seduci:
Cu șansă, o promoție apuci,
Atunci când este tandru mângâiată.
Tresar din somn, mi-e noaptea agitată…
Apare iar pisica, nechemată!
AM FOST CHEMATĂ!
Teodora Pascale
Ți-am remarcat amprenta sexuală –
Cu feromonii nu e de glumit –
În „visul” tău m-am strecurat subit,
De ce te lași acuma pe tânjală?
Veneam de la petrecerea stradală
Din Centrul Vechi, pe unde m-am „nuntit”
În scopul procreării, negreșit,
De ce te lași acuma pe tânjeală?
Sunt o felină blondă, socială,
Și simt intens magia dintre noi,
Promit să-ți las pe prag câțiva pisoi,
De ce te lași acuma pe tânjeală?
Nu strică și puțină hârjoneală…
Ți-am remarcat amprenta sexuală.
AMPRENTE
David Valentin
Cu tușul negru, am rămas pe labe,
Amprenta mea, mai grea ca o șenilă,
S-a imprimat pe coasta ta fragilă,
Precum un psalm cu litere arabe.
Te-am descântat, am apelat la babe,
La horoscoape, filă după filă,
Dar toată zdroaba s-a vădit futilă,
Precum un psalm cu litere arabe.
Eu te-aș iubi, dar șansele-mi sunt slabe,
Chiar poezia pare-a fi proscrisă,
Căci la moșnegi, iubirea-i interzisă,
Precum un psalm cu litere arabe.
Amorul nu se vinde pe tarabe…
Cu tușul negru, am rămas pe labe.
SPIRIT(UAL)UL
Teodora Pascale
Înșiri, cum îți e felul, verzi și-uscate,
În vreme ce mă explorezi, atent,
Pe piele-mi scrii, ca pe un pergament –
Îmi par hieroglife, din păcate.
Rondeluri triste-mi scrijelești pe spate,
Sonetele pe brațe – cu talent,
Pe tălpi pui ceva tantric și ardent –
Îmi par hieroglife, din păcate.
Eu încă stau la pândă, poate-poate
Ai să te iei și de ceva… trupesc,
Nu insista, că nu știu să citesc –
Îmi par hieroglife, din păcate.
În loc să meargă totul ca pe roate,
Înșiri, cum îți e felul, verzi și-uscate!
VERZI ȘI USCATE
David Valentin
Beau ceaiuri, zi de zi și ceas de ceas,
Din flori uscate, rădăcini, ghimbir,
Ar trebui să scad, dar mă tot mir…
Cântarul spune, cinic, că sunt gras.
Cu medicii stau ziua la taifas,
La popă mă ascund sub patrafir,
Nevasta mă păzește ca un zbir…
Cântarul spune cinic că sunt gras.
În zori de zi, pun apă într-un vas
La fiert, ba chiar și vodcă-n samovar,
Dar tot efortul este în zadar…
Cântarul spune cinic că sunt gras.
Mă enervează Teodora Pas…
Beau ceaiuri, zi de zi și ceas de ceas!
MODEL DE CURĂ
Teodora Pascale
De vrei să te consideri top model,
Alegi amicii care te-adulează,
Oglinzi curbate, ce te-avantajează
Și… pari subțire, tras ca prin inel.
Să nu mănânci mai mult de un purcel,
Mujdei, cartofi prăjiți, ce se „cuplează”
Cu Grasa de Cotnari, (cât este trează)
Și… pari subțire, tras ca prin inel.
Alintă-ți burdihanul: „pântecel”,
Arată portofelul, toate cele,
Să vadă mândrele că ai lovele
Și… pari subțire, tras ca prin inel.
Ascultă-mi sfatul și nu fi rebel,
De vrei să te consideri top model.
ÎNDOIALĂ
David Valentin
Nu pot să cred ce spune un cântar,
Chiar dacă e de fițe, electronic;
Înalt, ca obeliscul faraonic,
Sunt neclintit ca Stânca Gibraltar.
Fac mici și ceafă grasă la grătar,
Beau bere și nu țin regim draconic:
Deși mă mișc precum un supersonic,
Sunt neclintit ca Stânca Gibraltar.
Se spune, ca poet, că-s plin de har,
Scriu fabule și epigrame mii,
Chiar sunt mișcat de versul liric și
Sunt neclintit ca stânca Gibraltar.
Când știu că adevăru-i în pahar,
Nu pot să cred ce spune un cântar!
PONOASELE CELEBRITĂȚII
Teodora Pascale
La drept vorbind, ești un bărbat „subțire”:
Averea, cel puțin în teorie,
Ți-e toată așternută pe hârtie,
Cu un suav parfum de nemurire.
Ești cântărit de fane c-o privire:
Trec peste pântec, vârstă ori chelie,
Un soi de Micle ar dori să-ți fie,
Cu un suav parfum de nemurire.
Dau laicuri, inimi și distribuire
Și vorbe dulci, încât a ta nevastă
Devine Furie pe feisbuc și năpastă,
Cu un suav parfum de nemurire,
Iar tu-i vei fi dator cu-o lămurire…
La drept vorbind, ești un bărbat „subțire”.
ȘORICI SUBȚIRE
David Valentin
În astă lume-s oameni mari și mici,
Înalți și grași iar alții slabi și scunzi,
Dar caracterul nu poți să-l ascunzi,
Se vede diferența… la șorici.
Le ies prin piele țepi ca de arici,
Sunt porci spinoși, dar spun că-s pudibunzi,
De ești atent, nu poți să îi confunzi,
Se vede diferența… la șorici.
Aleșii noștri, împărțiți în clici,
Ne amăgesc, spunând că sunt curați,
Dar sunt, de fapt, dalmațieni pătați,
Se vede diferența… la șorici,
Așa cum sunt și șerpi, dar și limbrici,
În astă lume,-s oameni mari și mici!
DESPRE UNUL CU ȘORICIUL GROS
Teodora Pascale
Mi-a dat papucii pentru o lungană,
Iubitul, ce-mi spunea că mă adoră;
Îmi reproșează azi că-s omnivoră
Și vrea o fufă sexi și vegană.
Chiar el, ce declara că fleica-i hrană,
Iar pe legumă, sincer, o ignoră,
Mănâncă la salată de vreo oră
Și vrea o fufă sexi și vegană.
Eu îl provoc, știind că-i doar o toană,
Cu tava de friptură și sarmale
Și bucurii la damele normale,
Nu la o fufă sexi și vegană.
Nu-l voi ierta că, dispărând în goană,
Mi-a dat papucii pentru o lungană.
SUNT CARNIVOR
David Valentin
Nici fructele n-au gustul de jambon,
Cărnița este net superioară,
De-aceea eu prefer o domnișoară
Cu sâni gigantici, fără silicon.
Cândva stăteam în gară, la peron
Și așteptam ca trenul să apară,
Când ea, subit, s-a arătat, sprințară,
Cu sâni gigantici, fără silicon.
Probabil sunt vânat de ghinion,
Căci am găsit la ea, urcând în tren,
Un pepene ascuns în sutien,
Nu sâni gigantici, fără silicon…
I-am dat papucii, chiar de-s galanton…
Nici fructele n-au gustul de jambon!
AMOR CARNAL
Teodora Pascale
Închin o odă strașnicei friptane
În sos picant, mujdei de usturoi,
Ce mi-a adus bărbatul înapoi;
Acu’ mă salți în slăvi, ca pe icoane…
Din rața pe curechi ai rupt hartane
Și ciorbă ai mâncat cu-n linguroi,
Plăcintelor le-ai declarat război;
Acu’ mă salți în slăvi, ca pe icoane…
„Vegana” era numa’ silicoane,
Văzându-ți contul, s-a și dezumflat,
Când și-a dat frunza jos, te-ai speriat;
Acu’ mă salți în slăvi, ca pe icoane…
Extaziat de vechile-mi balcoane,
Închini o odă strașnicei friptane!
AMOR VEGETAL
David Valentin
E chiorăit de mațe în iatac,
A fost amor total, exacerbat,
Experiența însă-a demonstrat:
Amorul trece, sigur, prin stomac.
În van mănânci salată și spanac,
Ești verde ca și câmpu-nrourat,
Dar cand e vorba de polenizat,
Amorul trece sigur prin stomac.
Friptura la grătar sau sub capac,
Te-ncarcă-n mod subit cu energii,
Sporește pofta de făcut copii…
Amorul trece sigur prin stomac.
Se-aude-un zgomot, parcă-s broaște-n lac…
E chiorăit de mațe în iatac!
O COLITĂ
Teodora Pascale
A fost un episod nefericit,
E drept că „ochii văd, inima cere”,
Dar ți-a trecut, și dup-un bax de bere,
Din dormitor se-aude-un sforăit.
Cu o colită mi te-ai pricopsit,
(Și prurit într-un loc), plus o durere
În suflet, când ți-a spus „la revedere!”…
Din dormitor, se-aude-un sforăit.
Acuma ești sătul și obosit,
Că ai mâncat platoul de piftie,
Fasole cu ciolan și o răchie…
Din dormitor, se-aude-un sforăit.
La pieptul meu dormi tare liniștit…
A fost un episod nefericit!
ALERTĂ
David Valentin
În lume, situația e gravă,
Toți porcii au urcat pe rotisor,
S-au sinucis, curcanii,-s la cuptor,
E ca la Babel, ceartă și gâlceavă.
Sunt carnivori ce nu dau o carboavă,
Le pică gâsculițele ușor,
Chiar puici ce au aspect provocator…
E ca la Babel, ceartă și gâlceavă.
Femei cu spinii lungi, ca de agavă,
Mă hărțuiesc în fiecare zi,
Degeaba am fripturi și fudulii,
E ca la Babel, ceartă și gâlceavă.
Sunt izolat complet, ca-ntr-o enclavă,
În lume, situația e gravă!
REGIM DE… AVARIE
Teodora Pascale
Trec la regim – lămâi cu apă plată,
De dragul tău, vreau să rămân frumoasă,
Adio prăjituri și carne grasă –
Dau un regat, pe-o frunză de salată!
Să-ți par suavă și catifelată,
Iar talia să-mi fie mlădioasă,
Răbdări prăjite voi mânca la masă –
Dau un regat, pe-o frunză de salată!
Doar ție-ți voi găti ca altădată
Și am să fiu desertul tău surpriză,
De n-am să fac, de foame, vréo criză –
Dau un regat, pe-o frunză de salată!
Alung din minte pofta vinovată,
Trec la regim – lămâi cu apă plată!
PLATITUDINE
David Valentin
Lui Tata-Mare-i dau acum dreptate,
Un om sfătos, cu glasul apăsat,
Era fierar, c-un spate foarte lat:
„În lume, e exces de lucruri plate”.
Aruncă platitudini răsuflate
Aleși ce cu speranță i-am votat,
Cu creier mic, lucios și nivelat:
„În lume, e exces de lucruri plate”.
Și laptele-i bătut de nu se poate,
E plată apa, traiul e vegan,
Ba sunt femei cu pieptul foarte plan…
„În lume, e exces de lucruri plate”.
Și gândurile-mi sunt aplatizate…
Lui Tata-Mare-i dau acum dreptate.
CINE NU ARE BĂTRÂNI
SĂ-ȘI CUMPERE
Teodora Pascale
Cu trandafiri mi-ai apărut în față,
Spunând că vrei să fiu a ta iubită
Și-am acceptat, știind că-ți sunt ursită,
Așa mi-a dat bunica mea povață.
Ți-am devenit, în scurtă vreme, soață,
Și-am fost perechea cea mai potrivită,
În vis eu te-am văzut doar o clipită,
Așa mi-a dat bunica mea povață.
Se-ntâmplă, dacă ai noroc, în viață…
Deși-s emancipată și modernă,
Mi-am pus un fir de busuioc sub pernă,
Așa mi-a dat bunica mea povață.
Acuma, tu, iubite, mă învață…
Cu trandafiri mi-ai apărut în față.
MARFĂ VANDABILĂ
David Valentin
E frig și e zăpadă pe alei,
Innoadă gerul țurțurii pe uși,
În șort, cu cizme nalte și mănuși,
Am apărut cu gingași ghiocei.
S-au minunat vecinii de la trei,
O gașcă numeroasă de la Huși,
Cam alcoolici, proști și bătăuși,
C-am apărut cu gingași ghiocei.
Cu pectorali sculptați în colț de stei,
Doar în bichini, nu ca în alte dăți,
În barba sură, plete și mustăți
Am apărut cu gingași ghiocei.
Deschide iute ușa, de mă vrei,
E frig și e zăpadă pe alei!
VIAȚA, PERMANENT DUEL
Teodora Pascale
Tu ești al primăverii menestrel,
Apollo-n varianta conjugală,
Dar eu am o problemă de morală –
Refuz poziția de „ghiocel”!
Admir ținuta dreaptă, ca model
Acasă și în viața socială,
Dar nu accept nici hamuri, nici zăbală –
Refuz poziția de „ghiocel”!
În loc de flori, să vii cu un rondel
Și-un gând curat sub tâmple argintate,
A ta voi fi, dar cer egalitate –
Refuz poziția de „ghiocel”!
În viața asta, permanent duel,
Tu ești al primăverii menestrel…
VIAȚA, PLUTON DE EXECUȚIE
David Valentin
Aș prefera să fiu o păpădie,
Pufos și moale, să mă dau în vânt,
Să fac femeia, doar cu un cuvânt,
Să-mi pice, ca și musca-n farfurie.
Sunt păcătos, în jur e anarhie,
Nici băncile nu au nimica sfânt,
Aș vrea ca și bănuții să-i descânt,
Să-mi pice, ca și musca-n farfurie.
Dar cum trăiesc mereu pe veresie,
Din răsputeri, pe sume de nimic,
Aș vrea, din când în când, măcar un mic,
Să-mi pice, ca și musca-n farfurie.
Decât cu o insectă pe chelie,
Aș prefera să fiu o păpădie.
„OMUL E O TRESTIE GÂNDITOARE”
Teodora Pascale
Aș vrea să fiu o trestie mlădie,
Ivită dintr-ale iubirii ape,
În delta inimii să-ți fiu aproape…
Iar de n-aș fi, nu-i nicio tragedie.
Ori muză, să inspir la poezie
Sau dulci arpegii, pe-ale vieții clape,
Din harul meu, artiștii să se-adape…
Iar de n-aș fi, nu-i nicio tragedie.
Să fiu o simplă coală de hârtie,
Pe care, condamnat la suferință,
Un om își scrie ultima dorință…
Iar de n-aș fi, nu-i nicio tragedie.
Fragilă, gânditoare sau zurlie,
Aș vrea să fiu o trestie mlădie.
SOARTĂ DE URZICĂ
David Valentin
Prefer să am o soartă de urzică,
Abil disimulată între flori,
Te scapă de prieteni „săritori”,
Fiind țepos, inspir respect și frică.
Cu „pretinii”, când merg la „una mică”
Și mă întorc, pe trei cărări, în zori,
Prudenți, vecinii pun încuietori…
Fiind țepos, inspir respect și frică.
Chiar șefi ce firu-n patru îl despică,
Îmi dau ocol, cu grijă, sunt prudenți:
Și să îmi dea un șut sunt reticenți…
Fiind țepos, inspir respect și frică.
În loc să fiu o biată stea pitică,
Prefer să am o soartă de urzică!
PLANTE CARNIVORE
Teodora Pascale
Deși înțep, bărbații mă adoră
Din primul rendez-vous, la o cafea,
Când mă prezint, cu glas de catifea:
„Sunt Dionaea, planta carnivoră”.
Ei cred că eu glumesc și intră-n horă,
Îmi dau acces direct la teșcherea,
Că-s fierți pe lookul meu de fată rea –
Sunt Dionaea, planta carnivoră.
Degeaba, când îi prind, ei mă imploră
Ca din capcană să-i eliberez,
Eu ca pe musculițe-i devorez –
Sunt Dionaea, planta carnivoră.
Pot consuma cam unul într-o oră;
Deși înțep, bărbații mă adoră.
HRANĂ SĂNĂTOASĂ
David Valentin
Deși trecut demult de apogeu,
Ba chiar pe drumul către senectute,
Cum excelam la multe atribute,
Femeile m-au devorat mereu.
Pot spune că-s gigant și nu pigmeu,
Cu buzunare doldora de sute,
Dar materialiste, prefăcute,
Femeile m-au devorat mereu.
Chiar și falimentar, ajuns plebeu,
Cum am rămas bătrânul sex-simbol,
Cu sare și piper, aproape gol,
Femeile m-au devorat mereu.
Mă consolez cu câte-un decolteu…
Deși-s trecut demult de apogeu!
NE STAI ÎN GÂT
Teodora Pascale
Se pare că din cer ai coborât,
De fericești suflarea feminină
Să ia învățătură și lumină…
Donjuanismul tău ne stă în gât!
Nu neg că ai dreptate, cât de cât,
Că doar ți-am fost, o vreme, concubină;
Ești bun, fălește-te, dar în surdină:
Donjuanismul tău îmi stă în gât!
Noi, fanele smerite-am hotărât,
O troiță să-ți facem, cu fântână,
Ca pomenit să fii (o săptămână)…
Donjuanismul tău ne stă în gât!
Atâta ești de minunat, încât
Se pare că din cer ai coborât!
CUM MI-O FI SOARTA
David Valentin
Din facere-s dotat, obez, urât,
Că unii mi-au făcut din lemn, altare,
De viu, să mă prăjească pe frigare,
Știind că nu-s din ceruri coborât.
Prin săli de tribunal am fost târât,
De-ncornorați cu bani în buzunare,
Dorindu-și să mă vadă la răcoare,
Știind că nu-s din ceruri coborât.
Credeau pizmașii că m-au omorât,
Dar m-a salvat de ei o avocată,
La pat și bară, bună și versată,
Știind că nu-s din ceruri coborât.
N-o să mă las prea lesne doborât:
Din facere-s dotat, obez, urât.
AVOCATA DIAVOLULUI
Teodora Pascale
Eu sunt sus-pomenita avocată,
A diavolului… și-a lui Dumnezeu,
Fac negrul, alb și geniu din pigmeu,
Când merg cu ei la dreapta judecată.
Clienții mei ies toți basma curată,
Iar când pledez, îi apăr ca un leu,
Procesul, să câștig, e un clișeu,
Când merg cu ei la dreapta judecată.
De cazul tău sunt, sincer, fascinată,
L-am studiat și nu-i deloc anost,
Căci eu îmi știu clienții pe de rost,
Când merg cu ei la dreapta judecată.
Pe tine te-aș mai apăra o dată –
Eu sunt sus-pomenita avocată.
VORBA DULCE…
David Valentin
Ești Circe, vrăjitoarea avocat,
Ai negi pe nas, dar și canini feroce
Dar foarte lesne poți, doar cu-a ta voce
Să schimbi un eunuc într-un bărbat.
Nu-i bai că-i inocent sau vinovat,
Că are exprimări cam echivoce,
Poți doar cu tonuri blânde sau atroce,
Să schimbi un eunuc într-un bărbat.
Cu ouăle te-ai specializat
De tânără, știi bine meseria:
Poți, c-ai lucrat cândva la Crevedia,
Să schimbi un eunuc într-un bărbat.
Acum, că și la bară-ai exersat,
Ești Circe, vrăjitoarea avocat.
M-AI DIBUIT
Teodora Pascale
Sunt Circe – un secret mi-ai dibuit,
Dar n-ai habar de ce puteam eu face,
Cum transformam bărbați în dobitoace,
Pe scurt, adică, i-am „îmbrobodit”.
Tu semeni cu Ulise, un iubit
Ce-a rezistat la vraja mea, tenace,
Apoi l-am răsplătit cedând, stângace,
Pe scurt, adică, l-am „îmbrobodit”.
Cu tine urmăresc un joc cinstit:
Îți dau dotări de armăsar de rasă,
De îmi dedici volumul ce-o să iasă…
Pe scurt, adică, m-ai „îmbrobodit”.
Aștept doar un răspuns, la asfințit –
Sunt Circe – un secret mi-ai dibuit.
SUNT DEPENDENT DE VOCEA TA
David Valentin
Sunt dependent de vocea ta, total,
Cocteilul de vocale și consoane,
Ca un torent, țâșnit din telefoane…
Doar trebuie să îmi trimiți semnal.
Mă deplasez la vale și la deal
Mânat de doruri, strig în megafoane,
Arunc, de la distanță, buzdugane,
Doar trebuie să îmi trimiți semnal.
Azvârl și din copite ca un cal,
Cu spuma albă șiroind pe crupă,
Priponul este gata să să se rupă,
Doar trebuie să îmi trimiți semnal.
Dă-mi bipuri, n-am Iphone, nici capital…
Sunt dependent de vocea ta, total!
DEPENDENTĂ DE TĂCERE
Teodora Pascale
Când taci, devin, în mod subit, prudentă,
De parcă lumea-ntreagă se scufundă,
Ori uită să respire o secundă…
Eu de tăcerea ta sunt dependentă!
Mă-ntreb de nu cumva vreo confidentă
Ți-a spus ceva ce, poate, mă înfundă –
Nu pot să cred c-ar fi așa imundă…
Eu de tăcerea ta sunt dependentă!
Voi încerca să fiu și mai atentă
Cu micile amoruri de o noapte,
Să îți livrez doar zâmbet, miere, lapte…
Eu de tăcerea ta sunt dependentă!
M-am liniștit, ți-aud iar vocea lentă;
Când taci, devin, în mod subit, prudentă.
CÂND TAC, SE-ASCUNDE SOARELE
David Valentin
Când tac, se-ascunde soarele pe cer
Și se oprește-n mod instant mareea,
În așternuturi tremură femeia,
Mulți spun că am instincte de hingher.
Nu-s surdomut, căci uneori mai zbier,
Când mă atinge la fitil scânteia
Și-atunci, mai bine fugi în Eritreea…
Mulți spun că am instincte de hingher.
Cu ochiul rece ca un frigider,
Eu te scanez, precum o piază rea,
Să nu te schimbi cumva într-o cățea…
Mulți spun că am instincte de hingher.
De ieri la tine-s în șifonier…
Când tac, se-ascunde soarele pe cer!
NU MAI AUD!
Teodora Pascale
Când te aud, mă-ntind ca o peltea
Ori, poate, un baton de plastilină,
De îmi șoptești, cu vocea ta divină:
„Tu ești cea mai strălucitoare stea!”
Când îmi reciți, duios, o „poezea”,
Eu torc mai abitir ca o felină
Și îți cedez când spui ce mă alină:
„Tu ești cea mai strălucitoare stea!”.
Dulapului i-ai cam făcut saftea
Chiar vineri, când sunt multe ceasuri rele
Și-al meu bărbat ți-a zis, printre măsele:
„Tu ești cea mai strălucitoare stea!”
Am ochii vineți, ca de peruzea,
Când vă aud, mă-ntind ca o peltea…
GHINION
David Valentin
Nu m-am lipit nicicând de vreun câștig,
Căci viața crudă nu mă prea răsfață:
Am pus odată, din belșug, dulceață…
Și m-am ales cu găuri în covrig.
Ca scarabeul, baliga durig,
Nu pot să am o față zâmbăreață,
Prea multă pâine n-am avut în viață,
Și m-am ales cu găuri în covrig.
Mi-am smuls tot părul, supărat și strig,
Când trist, mă părăsește-o demoazelă,
Frumoasă, albă, dulce, o franzelă…
Și m-am ales cu găuri în covrig.
Sunt ca un pește-n nas cu un cârlig…
Nu m-am lipit nicicând de vreun câștig.
NICIO MASĂ FĂRĂ PEȘTE
Teodora Pascale
Îmi simți deja cârligul? Dă-te prins,
Oricum nu scapi, nu sunt ca alte fete,
Mă bag la sturion, nu la oblete,
Eu am întotdeauna „fir întins”.
Vorbești de nade? Sunt de neînvins:
Cu undițe, momeli și mulinete,
Un arsenal de tehnici și lansete,
Eu am întotdeauna „fir întins”.
Hai, nu te zbate! Poți să fii convins
Că, dacă îmi vei împlini dorințe,
Vor apărea plăcute consecințe,
Eu am întotdeauna „fir întins”.
Stai ca pe plită și te-ai cam încins…
Îmi simți deja cârligul? Dă-te prins!
PEȘTELE DE LA CAP SE ÎMPUTE
David Valentin
E risc major, când vrei să prinzi un pește,
Aperitiv, la sticla de Merlot,
C-un dans lasciv, o sută în chilot,
Să simți ceva palpabil între dește.
Cu fiecare seară miza crește,
Ieri cu un țâr iar azi c-un cașalot,
Cu Mercedes și cont de mafiot,
Să simți ceva palpabil între dește.
Chiar dacă-i mut și peștele gândește,
Degeaba stai cu râma-n pielea goală,
Ți-a dat bănet, fișicuri, ca momeală,
Să simți ceva palpabil între dește.
Un morcov, sigur, nu te păcălește…
E risc major, când vrei să prinzi un pește!
PEȘTELE E BUN PE FARFURIE
Teodora Pascale
Ce spui, pe mine mă îndreptățește
Să cred că ești, pesemne, vreo iscoadă
Și, deghizat, cu branhii, solzi și coadă,
Ai adoptat comportament de pește.
La orice pas, primejdia pândește,
Sunt lupte pentru teritorii, stradă,
Peștoaicele, de regulă, cad pradă…
Ai adoptat comportament de pește.
Știi multe despre cum se „pescuiește”;
În loc să-i savurezi pe farfurie
Divinul gust, sub crusta aurie,
Ai adoptat comportament de pește.
„De peștii răi, Preasfinte, ne păzește!”
Să spun, pe mine mă îndreptățește.
PEȘTI DE USCAT
David Valentin
Lor nu le pute gura de la ceapă
Și sub saltea strâng galbeni și țechini;
Chiar dacă, fără dubii, sunt rechini,
Se simt mereu ca peștele în apă.
În piele par să nu își mai încapă,
Deși-s reduși, inculți și cabotini;
Cât timp au bani, acasă, la străini,
Se simt mereu ca peștele în apă.
Un om de rând nu poate să priceapă
Că fără școală, intelect sumar,
Cei care n-au muncit un ceas, măcar,
Se simt mereu ca peștele în apă.
Sunt pregătiți mereu să-ți dea o țeapă,
Lor nu le pute gura de la ceapă!
FAUNĂ BOGATĂ
Teodora Pascale
Pe lângă pești, există și sirene:
De-alarmă la dezastre, de vapor,
Din cele pentru ceas deșteptător,
Sirenele ce farmecă, viclene.
La noi s-au adaptat și sunt perene,
Ajung vedete la televizor,
Țin cozile pe sus cam sfidător
Sirenele ce farmecă, viclene.
Avem și de uscat și dunărene:
Cu vocea cristalină scot din minți
De la parlamentari la președinți,
Sirenele ce farmecă, viclene.
Cu ochi de foc, dar sânge rece-n vene,
Pe lângă pești, există și sirene.
TRASUL SIRENEI
David Valentin
Pe plaje, în mașini, pe promenadă,
În mare, blocuri, case sau piscine,
Cu voci stridente, dar cu forme pline,
Sirenele se trag mai des de coadă.
Rechini, piranha, amatori de pradă,
Sunt angrenați în lupte intestine
Căci în taverne, cluburi arhipline,
Sirenele se trag mai des de coadă.
Când un inel ai pus în băț, ca nadă,
De stai pe plajă, lucru garantat,
Nu vei avea prea mult de așteptat…
Sirenele se trag mai des de coadă.
Le poți avea cu banii jos, grămadă…
Pe plaje, în mașini, pe promenadă.
SUPOZIȚII
Teodora Pascale
Sirena a fost veșnic exploatată
De scriitori ca Anderson, Homer,
Dar și de alții, fără caracter –
Așa e, când n-ai mamă și nici tată…
Ea ne apare ba imaculată,
Ba pusă pe desfrâu și adulter,
Făcându-l pe bărbat prizonier –
Așa e, când n-ai mamă și nici tată…
Posibil e să fie vinovată
Că flota unei țări a dispărut,
Iar bietul președinte n-a știut –
Așa e, când n-ai mamă și nici tată…
Reală ori, din contră, inventată,
Sirena a fost veșnic exploatată.
SIRENA DE ALARMĂ
David Valentin
Sirena mereu te uimește,
Cu plete în vânt, despletită;
Te-atrage perversă-n ispită,
Capcana e coada de pește.
Îți cântă, te ademenește,
Cu vocea sa dulce, vrăjită,
Te-nfige în țeapa-ascuțită,
Capcana e coada de pește.
Mai bine te roagă, postește,
Căci sânii ei goi sunt o nadă,
De fapt, te consideră pradă…
Capcana e coadă de pește.
Mai bine spui „Doamne ferește!”
Sirena mereu te uimește.
ALARMĂ TARDIVĂ
Teodora Pascale
Sirena vicleană ori karma,
În șlapi și bermude te lasă,
Dispar și mașină și casă,
Degeaba îți sună alarma.
Îți sperii vecinii cu larma,
Trăgând la măsea o spirtoasă,
Mai chemi și o Doamnă cu coasă –
Degeaba îți sună alarma.
Voiai să o plimbi și la Parma,
Zicea c-are neamuri pe-acolo;
Acu’ ești păduche și solo,
Degeaba îți sună alarma.
La tâmplă îți puseră arma
Sirena vicleană ori karma.
E MINUNAT SĂ MERGI LA MARE
David Valentin
E minunat să mergi la mare,
Admiri femeile sub briză,
Chiar dacă fierea ți-e în criză,
Uitând de-a anilor teroare.
Slăninile-ți expui la soare,
În apă faci o vocaliză,
Bei berea fără de repriză,
Uitând de-a anilor teroare.
Mi-am dat pământul, cinci hectare,
L-am tot săpat, mânca-l-ar gaia
Și sunt pe plajă la Mamaia,
Uitând de-a anilor teroare…
Când ai bănet în buzunare,
E minunat să mergi la mare!
NĂRAVUL DIN FIRE
Teodora Pascale
Nu devenim mai înțelepți
Îmbătrânind, ci dimpotrivă:
Deși tomnatic, vrei c-o divă
Apocalipsa să-ți aștepți.
Plecat în lumea celor drepți,
Ai refuza pomeni, colivă,
Ca lângă-o văduvă lascivă
Apocalipsa să-ți aștepți.
Ai pune mâinile pe piepți
Rotunzi și fără silicoane,
În vreme ce, jelit de fane,
Apocalipsa îți aștepți.
Cu vârsta – chiar de nu accepți –
Nu devenim mai înțelepți!
NIMENI NU-I PERFECT
David Valentin
Sunt genial de mic copil,
Îmbătrânesc, dar mă aștept
Să fiu mai ager, mai deștept…
Chiar dacă-s zilnic, mai debil.
N-am fost avar sau mercantil
Nici când am dat cu viața piept,
Dar am ajuns mai înțelept…
Chiar dacă-s zilnic, mai debil.
Dar nu am devenit docil
Ci, cu avânt de amorez,
Pe babe zilnic le curtez,
Chiar dacă-s zilnic mai debil.
Am devenit gerontofil…
Sunt genial de mic copil.
„SUFLET CANDRIU…”
Teodora Pascale
Cu „sufletul candriu, de papugiu”,
Ne-a încântat, demult, un trubadur,
Sfidându-și anii grei și părul sur,
Iar vieții i-a fost simplu lefegiu.
Aluneci de la roz spre plumburiu,
Trăiești în echivoc și calambur,
Ba vezi și-n sărăcie un huzur,
Iar vieții îi ești simplu lefegiu.
În jurul tău e gol și e pustiu,
Nici babele n-au poftă de iubit,
Le arde-acum de popi și spovedit,
Iar vieții îi ești simplu lefegiu.
Privești absent spre cerul azuriu,
Cu „sufletul candriu, de papugiu”.
VEȘNICA SCUZĂ
David Valentin
Mi-e Alzheimerul scut de vreme rea,
Motiv pe care veșnic îl invoc,
Când nu am bani să mai plătesc la bloc.
În curte am sădit nu-mă-uita.
Când spun prostii toți tind a mă ierta,
Mi-am asumat un rol pe care-l joc,
Pretind că nu îmi amintesc deloc…
În curte am sădit nu-mă-uita.
Nevasta, însă, n-o pot înșela,
E dură și mă iartă rareori,
Chiar de-o sărut și-o mituiesc cu flori,
În curte am sădit nu-mă-uita.
Sunt genial, dar cad mereu din șa:
Mi-e Alzheimerul scut de vreme rea.
„UITAREA ESTE SCRISĂ ÎN LEGILE OMENEȘTI”
Teodora Pascale
Se-ntâmplă chiar și celor erudiți
Memoria să le mai joace feste,
Dar nimeni nu încearcă să-i conteste –
Uitucii, cred, sunt cei mai fericiți.
Destui preferă chiar a fi mințiți,
De rude și prieteni sau neveste
Ori să îngroape amintiri funeste –
Uitucii, cred, sunt cei mai fericiți.
Mai sunt din cei la minte rătăciți,
Ce-ajung marionete prin guverne
Și, trași de sfori, înșiră baliverne –
Uitucii, cred, sunt cei mai fericiți.
De multe ori, să uite, sunt siliți –
Se-ntâmplă chiar și celor erudiți.
LA NOBLESSE…
David Valentin
Sunt un lord de rasă pură,
De o vreme scăpătat,
Uit și-s foarte supărat,
De la mână pân’ la gură.
Când mai am o aventură
Căci pe-alocuri sunt bărbat,
Uit de ce mă sui în pat…
De la mână pân’ la gură.
Dar când văd pe geamandură
Fete cu un slip sumar,
Uit că sunt sexagenar…
De la mână pân’ la gură.
Peisajul mă mai fură…
Sunt un lord de rasă pură.
„LA NOBLESSE…” MANQUE,
COMPLÉTEMENT
Teodora Pascale
Soarta, cred, s-a amuzat:
Eu sunt tare de-o ureche,
Tu, uituc – ce mai pereche;
A tunat, ne-a adunat!
Tu, bătrân afemeiat,
Eu, o traseistă veche,
Peștii-acum au dat în streche;
A tunat, ne-a adunat!
Ne-nțelegem minunat:
Te înșel, c-așa e viața,
Tu uiți, dis-de-dimineața;
A tunat, ne-a adunat!
N-aud, de m-ai înjurat…
Soarta, cred, s-a amuzat.
AVARIȚIE EXTREMĂ
David Valentin
Ești o femeie bancomat,
Lucrând într-un regim binar:
De nu ai bani în buzunar,
Nu bagi nici cardu-n aparat.
Dai nurii condiționat,
De nu, demersu-i în zadar,
De n-ai exces de numerar…
Nu bagi nici cardu-n aparat.
De ești uituc și sclerozat,
Iar pensia nu a venit,
Ai liber numai la privit,
Nu bagi nici cardu-n aparat.
Și, totuși, fanta s-a uzat…
Ești o femeie bancomat!
DEMONICELE
Teodora Pascale
Femeile plătite-s crude,
Te vând pe treizeci de lovele
Și îți fac inima surcele –
Se dau drept sfinte, dar sunt Iude.
Vor litoral, dar în Bermude,
Să te dezbrace pân’ la piele,
Săpând adânc prin portofele –
Se dau drept sfinte, dar sunt Iude.
Îi sunt lui Aghiuță rude
Dar chiar și el își ia notițe,
Să-nvețe cum să-ncurce ițe –
Se dau drept sfinte, dar sunt Iude.
Să ți le-apropii, se exclude!
Femeile plătite-s crude.
MĂ SPĂL PE MÂINI,
PRECUM PILAT
David Valentin
Pe mâini, eu sunt mereu curat,
Când este vorba de arginți,
Cum fetele nu sunt cuminți,
Mă spăl pe mâini, precum Pilat.
Când sap, la masă, chiar în pat,
După momentele fierbinți
Și când mă rog, discret, la sfinți,
Mă spăl pe mâini, precum Pilat.
De politruci sunt asaltat,
Cer voturi, îmbrăcați în prinți,
Dar după ce-i pocnesc în dinți,
Mă spăl pe mâini, precum Pilat.
Chiar de-s gropar calificat,
Pe mâini, eu sunt mereu curat!
TOTUL E ÎN ZADAR
Teodora Pascale
În lumea de un cenușiu murdar,
Femeile au încă quelque chose,
Atrag priviri când se îmbracă-n roz –
Păpușa Barbie e la modă, iar.
Și demonii ori Iudele, bizar,
Se travestesc și speră la un loz
Câștigător, o mică blondă coz –
Păpușa Barbie e la modă, iar.
În lumea asta ca un furnicar,
Te zbați să fii considerat mai breaz,
Să guști o picătură de extaz –
Păpușa Barbie e la modă, iar.
Tu lupți, dar știi că-i totul în zadar,
În lumea de un cenușiu murdar.
ALB–MURDAR
David Valentin
Într-o lume fără de morav,
Chiar și albul este mai murdar,
Să îl mai spoiești puțin cu var,
Cel mai bine e să fii zugrav.
Poți munci pe brânci precum un sclav,
Să câștigi un leu sau un dolar,
Dar ca să ai un coif, dintr-un ziar,
Cel mai bine e să fii zugrav.
Se adună papii în conclav,
Fumul iese, însă, colorat;
Să ajungi la vreo vecină-n pat,
Cel mai bine e să fii zugrav.
Chiar și adevărul e bolnav,
Într-o lume fără de morav.
VIAȚA NU ESTE UȘOR DE SUPORTAT
Teodora Pascale
E viața mai ușor de traversat
C-un coif pe cap, făcut dintr-un ziar,
Te pierzi în Babilonul–furnicar…
Oricum, Pământu-i prea aglomerat.
Chiar și bogații vor, neapărat,
Un spațiu la castel, excedentar
Și câte o planetă-n plus, măcar…
Oricum, Pământu-i prea aglomerat.
Ne-a mai rămas un loc nealterat,
În suflet ne ascundem, uneori,
Să ne-amintim de dragoste și flori…
Oricum, Pământu-i prea aglomerat.
Cred că în doi, femeie și bărbat,
E viața mai ușor de traversat.
INECHITATE
David Valentin
În lumea asta nu mai e dreptate,
Toți vor ca un bărbat să fie sfânt,
Când suferind amarnic, pe Pământ,
Sunt sute de femei neconsolate.
Stau zăvorât în ziduri de cetate,
Mai rău ca sub o piatră de mormânt
Și mă gândesc, că sub sumar veșmânt,
Sunt sute de femei neconsolate.
Dar tot găsesc motive variate,
Să evadez, să mai alin dureri,
Turnând balsam cu slabele-mi puteri…
Sunt sute de femei neconsolate.
Cinstit, aș mai dori o jumătate…
În lumea asta nu mai e dreptate!
AI GRIJĂ CE ÎȚI DOREȘTI
Teodora Pascale
Nesățios, le vrei pe toate,
Dar nimerești femeia care
E veșnic alta, fi’ndcă are
Multiplă personalitate.
Ai, de acum, varietate:
Azi e suavă ca o floare,
Iar mâine o dominatoare –
Multiplă personalitate.
Te dă, cu vorbe dulci, pe spate,
Cu trupul ei te cucerește,
Apoi… te-njură birjărește –
Multiplă personalitate.
Așa pățești când dai din coate,
Nesățios, le vrei pe toate.
PE MĂSURĂ
David Valentin
Având porniri civilizate,
Manierat, cu gesturi fine;
Femeia-i moartă după mine…
Sunt un bărbat și jumătate.
Că-s tinere sau în etate,
Că-s sfinte sau doar curviștine,
Nu le condamn, le dau praline…
Sunt un bărbat și jumătate.
Am sărutat nenumărate,
Le-am strâns și lacrima-n batistă
Mai este încă loc pe listă…
Sunt un bărbat și jumătate.
Înjur guvernul pe la spate,
Având porniri civilizate.
PORNIRI „CIVILIZATE”
Teodora Pascale
A rupt în două-un făcăleț,
Apoi, cu lanțul de la ceas
Un ditamai nunceag și-a tras,
Să nu mai pară nătăfleț.
E arogant și îndrăzneț,
A căpătat tupeu în glas,
Stă doar cu șmecheri la taifas
Și nu mai pare nătăfleț.
Pe lege nu mai pune preț
Și la „răcoare”-a nimerit;
Chiftele damele-i trimit,
Că nu mai pare nătăfleț.
Să-l creadă cei din jur isteț,
A rupt în două-un făcăleț.
SEPPUKU SENTIMENTAL
David Valentin
Aproape de tărâmul fericirii,
Cu mâna dreaptă, fluturând katana,
În loc să o îngrop în zid pe Ana,
Mă pregătesc să-mi fac un harachiri.
Acolo, lângă zidul mănăstirii,
Îngenunchiat, în piept mă arde rana,
Am spart, din deprimare, damigeana,
Mă pregătesc să-mi fac un harachiri.
Nu sunt Manole, meșter al iubirii,
Ba dimpotrivă-am îngropat mistria
Şi în beton mi-e prinsă bărbăţia…
Mă pregătesc să-mi fac un harachiri.
M-au doborât o haită de valkirii,
Aproape de tărâmul fericirii.
„ȚARA SOARELUI RĂSARE” PE AICI
Teodora Pascale
Mă văd în rol de Ană nezidită,
Salvată din blestemul literar
Al lui Manole, de acest barbar…
Destinul meu e să-i devin iubită.
Seppúku – sinuciderea-i greșită
Și, cum un samurai găsești cam rar,
Am să-l conving să mergem la altar,
Destinul meu e să-i devin iubită.
Voi fi o gospodină iscusită,
Îi pregătesc saké – să fie zen,
Prepar și sushi, miso și ramen,
Destinul meu e să-i devin iubită.
Ideea lui Manole-i depășită:
Mă văd în rol de Ană… nezidită.
ÎN DEFENSIVĂ
David Valentin
Sunt inutile bunul-simț și școala,
Nu cred de multă vreme în destin,
Ajuns-am pesimist și misogin…
În viață, totul, este alandala.
Mă chinuiește groaznic bănuiala
Că te-ai cuplat din nou cu un ronin
Și chiar te voi zidi în travertin…
În viață, totul, este alandala.
Pe amorez îl paște nicovala
Și un ciocan pe post de apropó,
Să-l vindec de exces de libido…
În viață, totul, este alandala.
Când peste gard bărbații dau năvala,
Sunt inutile bunul simț și școala.
DEGEABA ZIDEȘTI
Teodora Pascale
Mă bulversezi cu stilul tău bizar:
Ieri ai fost zen – în roșu, azi, virezi,
Luni sunt onestă, marțea nu mă crezi –
Ești mai alunecos ca un țipar.
Degeaba-ți spun ce simt, e în zadar,
Chiar dacă, mai întâi, mă-mbrățișezi,
Cu fulgere-n priviri mă curentezi –
Ești mai alunecos ca un țipar.
Te vrei acum și meșter legendar
(Pari mai degrabă ninja misogin!),
Ai chef să mă „îmbraci” în travertin –
Ești mai alunecos ca un țipar.
De ce faci toate astea, n-am habar,
Mă bulversezi cu stilul tău bizar.
TIPARUL ȚIPARULUI
David Valentin
Sunt un țipar, căci uneori mai țip,
Mai lunec, când afară este ger,
Am încetat de multe ori să sper
Că viața e o dună de nisip.
Se derulează un videoclip,
Cu un regizor dur și auster
Și-am intuit, chiar la final, cu fler,
Că viața e o dună de nisip.
Lichidele le sorb stereotip,
Precum un marinar bețiv pe navă,
Nu-mi pasă de e rom sau e otravă,
Căci viața e o dună de nisip.
Femeia mi-a infipt în cord un cip…
Sunt un țipar, căci uneori mai țip!
AVEM TIMP
Teodora Pascale
Eu timpul în clepsidre îmi adun,
Iar anii în nisip mi-i convertesc,
Se pare că o eră-am să trăiesc,
Fiindcă vieții multe am să-i spun.
Să fii și tu mai răbdător și bun
Când mă răsfăț și mă copilăresc,
În timp ce scriem cărți în ritm drăcesc,
Fiindcă vieții multe am să-i spun.
Rămâi același trubadur nebun,
Ce-și „țipă” versul cu talent și dor,
Te însoțesc, de pot, în al tău zbor,
Fiindcă vieții multe am să-i spun.
Cât moartea nu mă cheamă în surghiun,
Eu timpul în clepsidre îmi adun.
SISIF
David Valentin
Pe ață-nșiri mărgelele de ani,
Nisipul curge, cu o pană scrii,
Aduni, „avară”, mii de poezii,
Zgârciții strâng în pungă gologani.
Rămâne zborul vis pentru curcani,
Se umflă-n pene debitând prostii,
Sărac cu duhul e ușor să fii,
Zgârciții strâng în pungă gologani.
Noi călărim pe caii lipițani,
Cu fruntea ne lovim ades de stele
Și ne scăldăm în praful dintre ele,
Zgârciții strâng în pungă gologani.
Nisipul se transformă-n bolovani,
Pe ață-nșiri mărgelele de ani.
„AVARI” DE POEME
Teodora Pascale
În mintea noastră adunăm averi:
Cuvintele, „corole de minuni”
Cu ele facem oamenii mai buni,
Noi suntem ai poemelor bancheri.
Schimbăm cu ele ierni în primăveri,
Ori alungăm din suflete furtuni,
Ne înălțăm spre ceruri, din genuni,
Noi suntem ai poemelor bancheri.
Cuvintele au magice puteri,
Ne sunt merinde pe al vieții drum,
Cuprind esența lumii-ntr-un volum,
Noi suntem ai poemelor bancheri.
Cuvintele îți dau, de știi să ceri…
În mintea noastră adunăm averi.
CUVÂNTUL NU SE-NTOARCE
ÎNAPOI
David Valentin
E ca o piatră scumpă în noroi,
Un jurământ ce nu e e respectat;
Odată ce din gură a plecat,
Cuvântul nu se-ntoarce înapoi.
El nu e bumerangul cel greoi,
Ce vine înapoi când e lansat,
Chiar dacă de regrete e urmat,
Cuvântul nu se-ntoarce înapoi.
În zborul către viața de apoi
E necesar să ne purtăm decent
Și când se întocmește-un testament,
Cuvântul nu se-ntoarce înapoi.
Obrazul murdărit cu Euroi
E ca o piatră scumpă în noroi.
(NE)CUVÂNTUL
Teodora Pascale
Cuvântul poate fi un cal troian
Frumos lucrat, ce-ascunde viclenii;
De gândurile îți va otrăvi,
Aproapele îți va părea dușman.
În gura unui politician,
Devine mijloc de a parveni,
Cu el va demola și va lovi,
Aproapele îți va părea dușman.
Rostit pios de-un cleric șarlatan,
Ce pervertește ce e bun și sfânt,
Va duce la conflicte pe pământ,
Aproapele îți va părea dușman.
Înfipt adânc în minte, ca un șpan,
Cuvântul poate fi un cal troian.
CUVINTE BIVALENTE
David Valentin
Plutind pe marea vieții, schimbătoare,
Ca un Titanic falnic, în derivă,
Cuvântul poate fi, într-o misivă,
Un lest sau chiar colacul de salvare.
Un port ce se zărește-n depărtare,
Un pescăruș mascat în cioară grivă,
Aduce, cu prezența-i aluzivă,
Un lest sau chiar colacul de salvare.
Chiar vremea în continuă schimbare,
Ce mă aruncă veșnic în stihii,
De tine mă desparte, ce poți fi,
Un lest sau chiar colacul de salvare.
Ulise sunt, dorind un strop de soare,
Plutind pe marea vieții, schimbătoare.
JONGLEZ CUVINTE
Teodora Pascale
Sunt un jongler de inimi și cuvinte,
„Profesorii” mi-am depășit de mult,
Iar sufletul n-am chef să-l mai ascult:
Prefer să mint, în lumea care minte.
„Compun” promisiuni și jurăminte,
Seduc bărbați, cu șarmul meu ocult,
Stârnind în viața lor, când vreau, tumult:
Prefer să mint, în lumea care minte.
Ascultă-mi vorba cu luare-aminte:
Iubește-mă și-atât, fii înțelept!
Nu ai habar ce rană port în piept,
Prefer să mint, în lumea care minte.
De-ai să-nțelegi, vom merge înainte;
Sunt un jongler de inimi și cuvinte.
ALBA-NEAGRA CU INIMI ȘI
CUVINTE
David Valentin
Când stăm formal în strâmta colivie
Și-n viață facem salturi fără plasă,
Iar masca pe obrazul gros ne-apasă,
Dispare tot ce este omenie.
E azi la modă lunga vorbărie,
Minciuna cruntă, nesimțirea crasă;
Când bagi în tolbă o simbrie grasă,
Dispare tot ce este omenie.
Jongleri cu sâni aduc melancolie
Și răspândesc în jurul lor hazardul,
Aruncă-n aer inima și cardul,
Dispare tot ce este omenie.
Iubirea-i doar o umbră cenușie,
Când stăm, formal, în strâmta colivie.
HAMBARUL DE METAFORE
E PLIN
Teodora Pascale
Prieten drag, ne-așteaptă un festin
La vreme de recolte-mbelșugate,
Cu versuri dulci, poeme aromate,
Hambarul de metafore e plin.
Cuvintele ni-s ramuri de măslin,
Pe care le-mpărțim, cu simplitate,
S-ajungă și-n bojdeuci și în palate –
Hambarul de metafore e plin.
Am colindat în pas zglobiu ori lin,
Ca peregrini, purtând în tolbe vise,
Povești hilare, triste, interzise –
Hambarul de metafore e plin.
În fața ta, maestre, mă înclin!
Prieten drag, ne-așteaptă un festin…
CUVÂNTUL CA ARMĂ
David Valentin
Ne atacăm cu mii de epitete,
Sau îndrăznim să facem comparații;
Deși dorim să ne avem ca frații,
Sfârșim să împărțim mereu regrete.
Probabil ni-s reacțiile-ncete
Când ezităm să facem declarații,
Abadonăm metroul între stații,
Sfârșim să împărțim mereu regrete.
Lăsăm ca apa chioară să ne-mbete,
Ne mulțumim cu o paranghelie,
Crezând naivi că scriem poezie,
Sfârșim să împărțim mereu regrete.
Jonglând steril cu versuri desuete,
Ne atacăm cu mii de epitete.
CUVÂNTUL VINDECĂ, NU E O ARMĂ
Teodora Pascale
Limbajul pe noi toți ne reprezintă
Și ne reflectă, ca și în oglindă,
Alină astă lume suferindă,
Cuvântul este pașnic, nu-i o flintă!
El dă apartenența la o gintă
Și-n cercul vieții vrea să ne cuprindă,
Iubirea, chiar, se-ntâmplă s-o aprindă…
Cuvântul este pașnic, nu-i o flintă!
Te rog, nu trage-n el ca într-o țintă
Și nu-l disprețui – e floare rară
În tot mai strâmta oază literară…
Cuvântul este pașnic, nu-i o flintă!
Nu-i asculta pe cei plătiți să mintă:
Limbajul pe noi toți ne reprezintă.
CUVINTE OTRĂVITE
David Valentin
Că vorba e frumoasă sau gângavă,
Curgând în versuri clasice sau proză,
Că-i critică sau o apoteoză,
Cuvântul poate-ascunde-n el otravă.
Chiar de-i rostit de-o brută sau firavă
Ființă, de pe buze ca o roză
Sau de-o voinică, trupeșă, batoză,
Cuvântul poate-ascunde-n el otravă.
Zvârlit de o limbariță grozavă,
De la tribună sau la colț de stradă
Ascuns sub pietre, în nisip, zăpadă,
Cuvântul poate-ascunde-n el otravă.
Sunt în alertă, gata de gâlceavă,
Că vorba e frumoasă sau gângavă!
„FUGIT IRREPARABILE TEMPUS”
Teodora Pascale
Ai irosit o minte genială
Pe versuri în ronset înveșmântate,
Când azi ne dă răspunsul prompt la toate
Inteligența artificială.
Riscat-ai critici, chiar și huiduială,
Cuțite (literare) pe la spate,
În loc să pună treaba ca pe roate
Inteligența artificială.
Te poți lăsa, de-acuma, pe tânjală:
Cu-n simplu clic pe net, obții de-ndată
O poezie scrisă și semnată:
Inteligența artificială.
N-au loc poeții-n lumea virtuală…
Ai irosit o minte genială!
TEHNICA „ÜBER ALLES”
David Valentin
Cum ai urcat rapid în poezie,
M-am prins și eu, în fine, de figură:
Jucându-te frecvent pe tastatură,
Aplici mereu o simplă șmecherie.
Inteligența scoasă din cutie,
Îți face, când îi ceri, literatură,
Tu comentezi, că doar ești tare-n gură,
Aplici mereu o simplă șmecherie.
Când dormi adânc, calculatorul scrie,
Te duci la plajă sau la relaxare,
Iphone-ul scrie fără încetare,
Aplici mereu o simplă șmecherie.
E tehnică și nicidecum magie,
Cum ai urcat rapid în poezie!
NU MĂ MAI SURPRINDE NIMIC
Teodora Pascale
Progresul tehnologic e rapid,
Să nu profiți de el, e o prostie,
Ar spune mulți ce cred, în teorie,
În cyborgul cu chip umanoid.
Vezi știri bizare-n orice tabloid:
Că, poate, prin bioinginerie,
Ne vom schimba, trăind o veșnicie,
În cyborgul cu chip umanoid.
Cum ești, de felul tău, un tip rigid,
Aș crede dacă într-o zi mi-ai spune
Că n-ai fi om, ci un robot minune,
Chiar cyborgul cu chip umanoid.
Ce-ar fi să ne iubim cu un hibrid?
Progresul tehnologic e rapid.
PATUL TĂCERII
David Valentin
Și viitorul poate fi caduc,
E incomod să dormi cu o roboată,
S-o bagi în priză, untul să ți-l scoată…
E risc major s-ajungi la balamuc.
Mai bine stai în casă singur cuc,
Căci ea vorbește și neîntrebată,
Iar intelectul ei e fără pată,
E risc major s-ajungi la balamuc.
Așa că sar mai bine un uluc,
Vecina din depresie mă scoate,
Îmi dă și piept, mă bate blând pe spate…
E risc major s-ajungi la balamuc.
Amanta tace, e din cauciuc…
Și viitorul poate fi caduc!
SUPER OFERTĂ
Teodora Pascale
Sunt un robot cu trup de Afrodită,
Perfectă pentru viața de huzur,
Dau garanție, dreptul la retur –
Chiar astăzi am un preț redus… profită!
Mă-ncarci la priză și-s neobosită
Dar dacă vrei să meargă treaba șnur,
Mă updatezi pe Coasta de Azur –
Chiar astăzi am un preț redus… profită!
Pe gustul tău sunt special croită,
Cu-al meu program de sex te cuceresc,
Dar să nu-mi ceri să mint că te iubesc –
Chiar astăzi am un preț redus… profită!
O hibă-ar fi: am limba ascuțită…
Sunt un robot cu trup de Afrodită.
PROMOȚII UCIGAȘE
David Valentin
Promoțiile tind să ne ucidă,
Că iei orice și nu te uiți la preț,
Te fraierește și un târgoveț,
Îți vinde-n loc de struguri, aguridă.
Și tehnica a devenit stupidă,
Posedă un Iphone și-un nătăfleț,
Nu are carte, dar se dă măreț,
Îți vinde-n loc de struguri, aguridă.
Amanta plânge, cică e gravidă,
Dar nu prea știe cine e tăticul,
Căci fraieri mulți i-au aurit buricul,
Îți vinde-n loc de struguri, aguridă.
Chiar și-o roboată poate fi perfidă…
Promoțiile tind să ne ucidă!
ÎNTOARCEREA LA NATURĂ
Teodora Pascale
De-ar fi să se-mplinească, brusc, Scriptura,
Iar Soarele să-și iasă din tipare,
Să „pice” net, smartphone, calculatoare,
Am ști să dăm piept iarăși cu Natura?
S-ar duce reel-uri, chat, tik tok, de-a dura,
La fel și „feisbuc”, like-uri, inimioare,
Amicii n-ar afla tot ce ne doare…
Am ști să dăm piept iarăși cu natura?
Ar fi apocaliptică tortura
Să ne-apucăm așa, din plictiseală,
În lipsă de roboți, de roboteală.
Am ști să dăm piept singuri cu natura,
Sau am alege studiul și lectura,
De-ar fi să se-mplinească, brusc, Scriptura?…
DULCE RĂZBUNARE
David Valentin
Chiar dacă nu-s fantastic de deștept
Și nici, pesemne, foarte bun de gură,
Frumoase specimene din natură,
Fierbinte aș dori să-mi deie piept.
Și șefa c-un corsaj imens și drept,
Ce inima bărbaților le fură,
Deși-n intimitate este dură,
Fierbinte aș dori să-mi deie piept.
Dar, după colț, nerăbdător aștept,
I-am pus gând rău și o să mă răzbun;
Fiindcă din birou sunt cel mai bun,
Fierbinte aș dori să-mi deie piept.
Sunt generos și pașnic, o accept:
Chiar dacă nu-s fantastic de deștept!
LUPTĂ GREA
Teodora Pascale
Conflictele cu șefa sunt mărunte,
E clar, femeii îi lipsește-o doagă!
Tu ești un scriitor cu norma-ntreagă –
Cununi de lauri ți-ai dori, pe frunte.
Te-adoră poetesele cărunte
Ce vor, cu nurii veșteji, să te-atragă,
Iar tu le-ațâți, că-ți arde mult de șagă –
Cununi de lauri ți-ai dori, pe frunte.
De fapt, visezi să ai, pe vârf de munte,
Idilă cu o muză mai drăcoasă,
Cu sâni rotunzi și vocea de melasă –
Cununi de lauri ți-ai dori, pe frunte.
Și dânsa este gata să te-nfrunte –
Conflictele cu șefa sunt mărunte!
ADEVĂRATA DRAGOSTE
David Valentin
Cu muza mă iubesc pe îndelete,
Căci nu mă număr printre epigoni
Și am în buzunar un pumn de roni,
C-am învățat să scriu, de-un timp, ronsete.
M-a educat să descifrez secrete,
Să evadez din cercul de afoni,
Poeți ratați și jalnici fanfaroni,
C-am învățat să scriu, de-un timp, ronsete.
Uitând de-„amici”, de bârfe și vendete,
Mă duelez intens cu Teodora
Și avansez, în ciuda tuturora,
C-am învățat să scriu, de-un timp, ronsete.
Dar n-o să las succesul să mă-mbete,
Cu muza mă iubesc pe îndelete!
EȘTI TARE!
Teodora Pascale
Ții bine prozodia-n frâu și basta,
Pe cai mari ești la fabule, sonete,
Rondeluri, epigrame și ronsete –
Maestre, ai făcut-o și pe asta!
Ți-ai „nemurit” amanta și nevasta,
Vecina, muza, soacra, în pamflete,
Ai devoalat năravuri și secrete –
Maestre, ai făcut-o și pe asta!
Tu umoriștilor le ești năpasta,
Îi calci pe bătături cu noi volume
De-apar „Ronsetele”, vor da în spume –
Maestre, ai făcut-o și pe asta!
Nu te-au trădat nici pana și nici tasta,
Ții bine prozodia-n frâu și basta.
EPILOG
ADIO, ARME!
David Valentin
Duelu-a fost cu tine-o bucurie,
Scrimeră în rochiță și botine,
De parcă mă luptam intens cu mine…
Un alter ego? Poate…cine știe?
A fost spontan, nici urmă de regie,
Doar zâmbete, nici urmă de suspine,
Deja mă știi, ai intuiții fine
Un alter ego? Poate…cine știe?
Tu pleci și sunt cuprins de nostalgie,
Războiul s-a sfârșit, în nori de fum,
Am scris în timp record un nou volum…
Un alter ego? Poate…cine știe?
O altă armă ia din panoplie,
Cu tine-a fost duelul bucurie!
SHOW MUST GO ON
Teodora Pascale
Decorul se strânge și încă un show,
În pași de ronset se încheie acum,
Dar știm amândoi că nu-i capăt de drum –
Aștept provocări literare din nou!
O carte-i aidoma unui tablou,
Cu tușe suave și tainic parfum,
Nuanțe mai tari, ca-n prezentul volum –
Aștept provocări literare din nou!
Te poți declara astăzi mare erou,
Căci mi-ai rezistat până la epilog,
Dar nu te culca pe-o ureche, te rog –
Aștept provocări literare, din nou!
Avem, împreună, trei cărți – ce cadou!
Decorul se strânge… e ultimul show?
Lasă un răspuns