Rădașca și scarabeul

În oaza înverzită, pe-un mal de heleșteu,
Se întâlni rădașca, pe drum, c-un scarabeu,
Ce împingea spre casă, cărând ca un măgar,
Un glob cât Himalaya făcut din bălegar.
Zărind încornorata insectă de îndat’,
Cum era mort de sete, aproape-epuizat,
Se-opri să-și tragă suflul, fiind cernut cu praf
Și chiar să-i tragă-n grabă rădaștei un perdaf.

• Uimirea-mi fără margini e chiar justificată,
  Când văd o arătare intens încornorată.
  Degeaba ai statură și mușchi de nu te-ncap,
  Când zilnic porți stigmatul de adulter pe cap.
  Cu coarne uriașe, bagi spaimă-n inamici,
  Dar cred că ai pesemne și chestii foarte mici,
  C-a ta nevastă sigur, cu apetit de carne,
  Te-a înzestrat nervoasă, cu fabuloase coarne.
  Rădașca bulversată de jalnicul discurs,
  Roși, că se strânsese mulțimea ca la urs,
  Și împungând de ciudă cu cornu-ntr-un copac,
  Trecu cu-nverșunare și forță la atac:
• Degeaba porți un nume vestit de scarabeu,
  Căci nu mai crede nimeni, de mult, că ai fi zeu,
  Ești retrograd, se vede, că duci un trai mizer,
  Cărându-ți bălegarul mergând în marșarier.
  Nu păcălești pe nimeni când cari în zi lumină
  Rahat de animale și-l bagi în vizuină.
  Tu nu mai ești vedeta slăvită de popor,
  Ai devenit se pare un fel de vidanjor,
  Ce puți de la o poștă și chiar ești demn de milă,
  Cărând mereu în viață doar balegi de cămilă.
  Eu coarnele pe frunte le port, dar cu mândrie,
  De multe generații, nu-s puse de soție,
  Ba între coleoptere atunci când sunt pe val,
  Eu sunt echivalentul de taur comunal.

Morala 1
Nomenclatura încă nu a capitulat,
Mai are gura mare, deși e în rahat.

Morala 2
Bătrânii din Servicii, în criză de idei,
Miros de la o poștă, dar totuși cred că-s zei!

Morala 3
Când coarne ai pe creștet, amantelor le place,
Nu sunt aspectuoase, ci-s afrodiziace.