Ești cheie pentru lacătul din mine
Ce zăvorăște-un drum spre nicăieri,
Dar totuși am rămas prizonieri,
În propria celulă cu suspine.
Eu am capitulat, dar tu mai speri,
Ai îmbrăcat o fustă cu buline,
Și-ntorci clepsidra cu nisipuri fine
Dorind să pleci spre ziua cea de ieri.
Mi te-ai înfipt în gaura din stern,
Cercând să îmi descui cernita poartă
Ce-ascunde-n ea un mecanism intern,
Și-un cerber, ce intrușii nu îi iartă,
Păzind mereu un Rai sau un Infern
Și labirintul sumbru, fără hartă.
Lasă un răspuns